Vizita neasteptata

Mi-e greu sa scriu aceste randuri, de fapt refuz sa scriu aceste randuri. De multe ori ma intreb de ce dracu' mai scriu? Ce rost are sa imi citeasca lumea lamentarile? Si oricum..bine ca nu sunt multi care citesc..de fapt, nu stiu numarul exact al celor care citesc.
Indoiala...daca nu ar fi acest sentiment de indoiala, viata mea ar fi alta. Am accese de furie, imi vine sa imi strang viata de gat si sa o scuip, imi vine sa imi calc sufletul in picioare, sa il bat pana incepe sa ii curga sangele prin vene. Totul din cauza indoielii. Am inceput sa ma indoiesc si de faptul ca traiesc cu adevarat, fiecare decizie buna pe care o iau, o contest mai tarziu, indoita de faptul ca ar putea fi buna. Numai indoieli. O sa se aleaga praful de viata mea mai devreme decat se risipeste viata unui fluture,si el traieste doar o zi.
Sunt furioasa, pe mine si indoiala asta nenorocita care s-a mutat permanent la mine in suflet si nu gasesc nici o metoda de a o alunga. Nu are nici un fel de remuscare ca a intrat nepoftita in casa altui om, ca este nedorita si ca nu vreau decat sa o arunc in strada, sa o las sa moara acolo. E invincibila si mai si rade in nasul meu cu nesimtire: "Fraiero, credeai ca scapi de mine? Eu zic sa incepi sa te obisnuiesti cu mine, vom face casa impreuna mult timp de acum incolo". I-am zis sa se duca dracului....mi-a raspuns razand ca de acolo vine. Nu am mai facut nimic, m-am dus in bar sa beau.
A doua zi m-am trezit cu mahmureala si cu gandul ca am baut prea mult si mi-am imaginat-o. Ducandu-ma in bucatarie am dat peste Indoiala. Era acolo, lua micul dejun, pe locul meu, bea din paharul meu, manca din farfuria mea. " Auzi, stii ceva, ia-ti tacamurile tale" si i-am smuls din mana furculita. A inceput sa rada obsesiv in fata mea. Mi-a zis ca nu mai e nimic al meu ca impartim totul de acum. Imi venea sa ii sparg fata. Am ales sa plec,culmea, din propia mea casa.
Stau singura si ma gandesc...ce fac cu Indoiala? De ce a pus piciorul in pragul casei mele, si mai rau, cand i-am deschis? Sub ce forma a aparut, in cine sau in ce s-a deghizat? Numai daca as stii...poate as stii si cum sa o alung, asta inainte sa ma atasez de ea. Nu vreau sa stau cu ea toata viata mea, nu vreau sa ma indoiesc de tot si toti din jurul meu, nu pot trai cu indoiala asupra mea mereu. Trebuie sa gasesc un plan...
Am ajuns acasa, eram singura. M-am bucurat, am crezut ca poate si-a dat seama ca nu are nimic de facut aici si a ales pe altcineva. Atipisem cand o vad intrand pe usa, era asa fericita si mandra de ea. Imi venea sa imi smulg parul din cap.
- Vad ca nu te bucuri de prezenta mea.
- Cum ti-ai dat seama? Nu te vreau, nu te suport., i-am replicat.
- Tu crezi ca mie imi place de tine? Nu, dar asta e slujba mea, nu am ce face.
- Slujba ta?am intrebat mirata. Pentru cine lucrezi.
- Ti-am zis, pentru Dracul, si arunca un zambet fals pe mutra insensibila.
- Auzi mai lasa-ma cu replicile astea ale tale, ma tot innebunesti cu Dracul, i-am spus deja usor nervoasa.
- Auzi draga mea, stii ce imi place la tine, ca tu nu crezi in Dumnezeu, dar ti-e frica de Dracul. Cum poti sa ii accepti prezenta unuia dar anulezi existenta celuilalt? Sunt ca apa si focul, impreuna exista sau nici unul.
- Auzi ma, tu ai venit sa imi tii mie teorii filosofice aici? Ce stii tu despre ce cred eu, si mai ales, in ce cred eu?
A inceput sa rada si s-a dus in dormitor. Avea stilul asta de a-mi spune ceva si apoi a ma lasa asa in aer, spanzurata de propriile mele ganduri, cred ca asta era rolul ei. Vroia sa imi testeze nervii, iar eu eram foarte nervoasa in ultimele zile, plus stresul din jurul meu... Simteam in permanenta sa sparg cate ceva, de cele mai multe ori imi venea sa ma duc la ea si sa ii sparg ei in cap niste farfurii sau ce gaseam la indemana. Mai bine mi-as lua niste pastile.
Citeam, eram concentrata. Apara in dreptul usii, cu un aer proaspat, aproape ca imi parea frumoasa.
- Ce faci imbracata cu bluza mea? am intrebat-o mirata.
- A, mi-a placut foarte mult,plus ca albastrul este culoarea mea preferata si imi sta si bine.
- Uite, iti dau niste bani, du-te si ia-ti o bluza, dar sa nu te mai atingi in viata ta de hainele mele ,si in general, de tot ce e al meu , ai priceput? Acum du-te si da-o jos de pe tine, si pune-o la spalat, nu vreau sa am mirosul tau ieftin pe pielea mea fina.
- Nu incerca sa ma umilesti ca nu prea ai cum, insa eu te-as putea umili oricand,mi-a raspuns pe un ton calm, incredibil de calm avand in vedere ce ii spusesem.
- Sunt cam satula de atitudinea ta, cine dracu' te-a chemat aici? Cum ai intrat?
- Nu Dracul m-a chemat, tu m-ai chemat, el doar m-a trimis in urma cererii tale, si tot tu mi-ai deschis, insa nu m-ai vazut,erai prea beata de tot ce era in jurul tau.
- A, eu ti-am deschis? Inseamna ca tot eu te pot da in suturi afara, sau poate inca mai ai putin bun simt si iesi singura ca sa evitam o scena penibila.
- Tu esti deja penibila, nu iti dai seama?Uita-te la tine,la viata ta,la cei din jurul tau si vei vedea cat de penibila esti.
- Te urasc, iesi afara! si aproape ca am inceput sa plang in timp ce urlam la ea. M-am dus in dormitor, am inchis usa, si am plans pana a rasarit soarele. Am decis sa nu ma duc la munca. Oricum munceam pentru altii, tot ce faceam era pentru altii. Azi fac totul pentru mine.
Am iesit in camera, Indoiala era in bucatarie, gatea. Mirosea bine.
- 'neatza, somnoroaso. Uite micul dejun si cafeaua, excat cum iti place tie. Si imi afiseaza un zambet de care aveam nevoie atat de mult in acele momente, aproape ca imi placea.
- Mda...apreciez ca incerci sa fii prietenoasa, insa nu tine, nu vreau nimic.
- Te-ai trezit cu fata la cearceaf? Hai, stai jos!
- Nici nu am dormit, dar nu asta conteaza, i-am replicat. Atunci a fost primul moment in care am vazut-o descurajata,pana atunci stia sa imi dea replica, sa isi impuna cuvantul, acum parca se retragea, parca obosise sa se lupte cu mine. Brusc, am simtit compasiune, eram tulburata, nu intelegeam daca o uram atat, de ce imi parea rau ca face exact ce vroiam eu? Fara sa imi dau seama,m-am asezat la masa si mi-am luat farfuria in fata. A ridicat ochii, m-a privit si o lumina bizara i-a aparut in privire.
- Ai vazut ca nu era greu? Sa imi spui daca iti place cafeaua, mi-a spus si apoi a inceput sa fredoneze un cantec ciudat. Am mancat tot timpul privind-o cum aranjeaza si face curat in bucatarie.
- Da, e buna, exact cum imi place mie.
- Aa, ce bine, ma bucur ca am nimerit!
- E ciudat, hai uite, acum sunt calma, hai sa vorbim serios despre aparitia ta in viata mea si ce vrei de la mine, i-am spus bandu-mi linistita cafeaua. A lasat tot, s-a asezat langa mine si si-a aprins o tigara.
- Aici gresesti, eu nu vreau nimic de la tine, ci tu vrei ceva de la mine, doar ca nu ti-ai dat seama inca.Eu sunt in vizita, sunt musafira ta. Asta e misiunea mea, sa iti dai seama ce vrei, de ce m-ai chemat, sa rezolvi si apoi eu dispar definitiv sau pana o sa ma chemi din nou. Teama mi-e ca ma vei chema din nou, spuse ea cu un ton usor tremurand, ca si cum ar fi trista.
M-am uitat uimita la ea, imi amortise mana, nu mai stiam ce sa fac, ma uitam la ea si incercam sa imi dau seama daca am un miraj sau chiar este adevarat. In momentul in care mi-am varsat cafeaua peste mine, din greseala, mi-am dat seama ca nu este un vis.
- Am impresia ca traiesc in alt univers. Nu te cunosc, nu stiu ce vrei de la mine, eu nu vreau nimic de la tine, nici macar nu te suport.
- A, dar pana sa iti dai seama ce vrei de la mine , dureaza si ani, stai linistita!
- Poftim!? Va trebui sa te suport ani de zile? am tipat speriata.
- De ce trebuie mereu sa fii agresiva, sa tipi? Fii mai calma, nu sunt asa rea cum ma vezi tu, doar ca nu vrei sa ma vezi altfel, desi, acum prin replica pe care ai dat-o, mi-ai dat de inteles ca accepti faptul ca vrei ceva de la mine.
- Ma, tu esti desteapta, dar pe mine nu m-ai citit bine, nu vreau nimic de la tine. Nu vreau nimic, intelegi?Nu vreau decat sa pleci,poti sa faci asta? i-am zis, apropiindu-ma de ea.
S-a ridicat, s-a uitat la mine si s-a indreptat spre usa.
- Daca plec, maine tot tu ma vei chema, si o vei face implorandu-ma, fara sa iti dai seama, asa ca mai bine raman ca sa eviti momentul penibil de a ma implora. Si iesi pe usa.
Am stat 3 ore pe ganduri, in acelasi loc, uitandu-am in gol, fara sa ma misc, doar respiram ,atat mai puteam. Incepusem sa o iau in serios, sa ma gandesc la tot ce mi-a spus. Ma uitam atent,la toate scenele din viata mea si nu gaseam nici o scena cu ea, nu gaseam scena aia blestemata in care am lasat-o sa intre in viata mea. Dar am vazut cat de mult ma schimbasem in timp, simteam ca ma ofilisem, ca deveneam doar o stricaciune, o mortaciune, ca nu mai aveam vlaga in mine,singurul element viu erau lacrimile. Am inteles ca ma indoiam,ca mi-era frica si de umbra mea, sa nu fiu dezamagita si de ea, mi-era teama sa mai visez, visele mi-au spulberat viata, mi-au luat-o si au aruncat-o pe faianta si ea s-a spart precum un bibelou de portelan, s-a facut mii de bucati, care nu mai pot fi lipsite. Sunt mici fragmente dintr-un film ce ar fi putut fi bun, insa actorii erau de duzina, iar regizorul, intr-un acces de furie l-a rupt, acum nu mai sunt decat niste imagini. Mi-era frica de orice sentiment pozitiv ce m-ar fi cuprins, eram tematoare la orice pas pe care il faceam. Dar, in acelasi timp,stiam ca nu asta sunt eu, ca nu pot trai asa, ca am nevoie de ceva sa ma fac sa revin la cea care eram pe vremuri, nu puteam fi mereu neincrezatoare. Nu mai cred in nimeni, in nimic, si nici in mine. Ma desconsider eu insami, sunt atat de jalnica, incat imi vine sa ma scuip singura. Nu inteleg unde mi-e sufletul si ce vrea el, e ca si cum ar fi plecat si s-ar fi ratacit de mine. Sau mai rau, ca si cum ar fugi de mine tocmai ca sa nu il gasesc, ii e frica ca i-as putea face rau.
Plangeam, plangeam cu capul pe masa din bucatarie, atat de tare incat nu mi-am dat seama cand Indoiala intrase in casa si ma privea fara sa schiteze ceva, din pragul usii.
Am ridicat privirea, mai ca imi venea sa ma ingrop singura.
- Da, ma asteptam sa te gasesc in halul asta, atat stii, sa te lamentezi, sa te plangi si sa versi tone de lacrimi, sa omori milioane de lacrimi, doar pentru ca suferi tu, egoisto, la ele nu te gandesti? Ridica-te si sterge-ti lacrimile, si cere o data in viata ta ajutorul. Nu e nici o rusine.
Ma simteam cumplit, nu as fi vrut sa ma vada niciodata asa, m-a umilit, sau chiar eu ma umilisem. M-am dus in baie, era prima data cand o ascultam, m-am spalat si am iesit afisand un zambet fals si ponosit pe fata.
S-a uitat la mine cu usoara urma de mila si mi-a zis:
- Daca te-ai vedea de aici, ti-ai da seama ce zambet fals ai, te tradeaza ochii umflati si rosii. Hai sa iesim pe afara,la o plimbare.
In ziua aia ne-am plimbat mult, ne-am simtit bine, am ras, eram impacata, ma facea sa rad, era ca o prietena si dintr-o data mi-a spus,pe un ton sobru:
- Sunt o tampita, noi doua nu avem voie sa fim prietene, intelegi? Tu trebuie sa scapi de mine, sa ma omori, eu sunt ca o boala, mai mult rau iti fac, decat bine.
- Dar tu esti singurul lucru bun din ultimul timp, m-ai pus pe ganduri, m-am gandit la mine si viata mea, am inceput sa iti dau dreptate..
- Bun, asta inseamna ca intalnirea noastra se va sfarsi curand. Hai mananca inghetata, ca se topeste.
Amorteala si tacerea s-au lasat peste noi si inimile noastre.
In seara aia am avut un vis, am visat scena in care i-am deschis usa Indoielii la mine in suflet, in casa. Era imediat dupa ce Dezamagirea ma imbolnavise, moment in care am fost pusa la pamant de cei din jur si de mine, nu mai credeam in nimeni, nimic...Eram neant si neantul din mine vroia o casa in care sa se verse. A intrat pe furis Indoiala. Abia atunci mi-am dat seama, dupa ce am vazut scena, ca Indoiala vroia sa ma saleveze de gustul amar al Dezamagirii, si chiar daca durea la inceput, trecea.Era mai bine daca ramaneam putin cu indoiala, decat cu dezamgire totala. A alungat dezamagirea si i-a luat locul. Nici nu mi-am dat seama. Era salvarea mea Indoiala.
M-am trezit razand, cu gandul sa incep viata din nou, sa pun amintirle intr-un raft, sa le inchid acolo si sa nu le las sa imi afecteze viata. Vroiam sa ii zic si Indoielii, am iesit grabita din dormitor si m-am dus in sufargerie. Nu era nicaieri, am cautat peste tot. Am ajuns in bucatarie si am gasit un bilet pe masa de la ea:
" Ma bucur ca ti-ai dat seama de ce m-ai chemat si ce vroiai de la mine, a fost o intalnire interesanta, in general imi plac intalnirile cu oameni ca tine, atat de incapatanati, de obicei atunci traiesc cel mai mult. Si mereu reusiti sa ma surprindeti,voi oamenii. De obicei ma chemau imediat dupa ce venea Esecul, tu m-ai chemat dupa Dezamagire, durerea ta era atat de mare incat , initial, am refuzat mi se facuse mila, iar asa ceva nu este permis in Iad. Da, chiar de acolo vin, si acum ma duc acolo,sa ard in flacari. Stai linsitita, nu asa rau pe cat iti imaginezi, mie chiar imi place, dar gusturile nu se discuta. Iti doresc sa nu mai ai nevoie de mine, sa ai parte de tot ce vrei, si sper ca in timp sa nu mai fii asa agresiva, esti urata cand te enervezi. Sper sa nu ne mai intalnim. Aici unde stau eu nu ti-ar placea. Adio"
Am citit, am inteles si mi-am pus cafea in cana, era deja facuta. Indoiala trebuia sa ma asculte, eu nu eram ca ceilalti, aici avusese dreptate. Ceva din ea ramasese la mine, uitase sau eu nu lasasem sa ia de tot cu ea, i-a ramas parfumul pe bluza mea albastra.
Inca ii simt mirosul aici...pe canapea. Imi beau cafeaua si ma pregatesc sa ma imbrac, am o alta zi stresanta la serviciu, si azi chiar trebuie sa ma duc, desi stiu ca atunci cand voi veni acasa voi fi singura. Incepusem sa ma obisnuiesc cu ea....