luni, 4 februarie 2008

Am obosit...


Oftez, am obosit, am obosit sa ma simt mereu obosita si suparata, parca nu as avea acum lumea la picioare, doar sunt tanara. Nu vad de ce m-as gandi la lucruri rele, ganduri negre ce imi acapareaza mintea asta ce fuge tot mai departe. Oftez, obosesc...Ma simt minusucula tocmai pentru ca imi astept acel imperiu, dar nu invat niciodata ca el nu apare asa, peste noapte, ci se cladeste, ori eu acum nu cladesc nimic. Uneori imi urasc sufletul asta imposibil si mintea asta incurcata pe care o am. As da orice sa fie lucrurile mai simple, dar se pare ca nu fac decat sa le ingreunez mereu prin propria-mi existenta, care si asta e minuscula.
Aer imbaxit, aer vechi, aer de lamentare, aer ce ma sufoca, aer euforic de betie. Uneori as vrea sa levitez, uneori as vrea sa fiu in cer, pe un nor, dar astea sunt prostii. Trezeste-te, fetito din somnul asta absurd in care te afunzi!
Ca om nu stiu ce promit, ca femeie...nici atat, de obicei nu promit mai nimic. Traiesc, insa simt uneori ca traiesc degeaba sau ca nu imi gasesc adevaratul scop. Aceleasi zile repetitive, aceleasi fete, aceleasi situatii de care mi se face sila.
Ieri se repeta in azi, azi se repeta obsedant in maine, maine devine viitor trecut, toate par de mult uitate. Traiesc un prezent ce pare trecut de mult, iar viitorul nu mai e niciodata nou, ci e un simplu deja vu.
Azi am simtit oboseala in mine cum nu am simtit niciodata, nu mai puteam sa fac nimic, eram nauca. Acum mi-am gasit un moment in care am pace si liniste, si e momentul sa ma rup de tot ce ma tinea de trecut, de temeri, vise...iluzii. Prezentul vreau sa il fac real,nu mai vreau aceeasi stare anosta si moarta, letargia si coma in care ma aflu ma vor omori.
Un pahar de vin, o melodie pe gustul meu, o liniste interioara destul de mare...Acum simt prezentul ca fiind real, aproape ca ii simt respiratia in ceafa mea, respiratie cristalina ce ingheata sentimentul si timpul in loc.
Am ales sa ma relaxez si sa uit iluziile tampite, am ales sa uit si sa ma nasc din nou, am ales sa fiu eu, dar alta, niciodata nu ma voi uita pe mine, insa voi fi alta. Am obosit sa mai scriu, sa mai fac radiogarfie asupra sulfetului, am obosit sa ma explic mereu,sa ma analizez. Nu mai vreau, nu mai e nevoie....
Traiesc pacea in acel nor de fum, in acea picatura de apa ce cade usor pe podea, in acea nota muzicala ce imi gadila timpanul, in acel gust ce imi inunda gura, in aceasta clipa eterna, vesnic trecatore...
Spulber usor oboseala, inec gandul negru, eliberez sufletul tanar din mine, ce zace in adanc, dornic sa isi arata ce are mai de pret: tineretea si chipul tanar, fara riduri al sufletului. Muzica pe fundal, stare de beatitudine si visare,prezent, eternitate inchisa intr-o clipa...

Niciun comentariu: