Sunt fericită!

Sunt fericită. De obicei, spun rar lucrul acesta pentru că întotdeauna cred că este loc de mai bine. Da, o fi şi acum loc de mai bine, dar eu tot fericită sunt. Nu am mai avut de mult senzaţia asta, să zâmbesc fără motiv, ca o scolăriţă naivă.

Perioada asta a anului este foarte specială pentru mine, mereu sunt bucuroasă şi încerc să o fac pe cât de mult posibil, o perioadă extraordinară. Sărbătorile de iarnă au ceva special în ele, ceva diferit de tot restul sărbătorilor. Sincer, ador Crăciunul şi toată această perioadă. Sunt mult mai zâmbitoare, mai iubăreaţă, mai liniştită, optimistă şi fericită.

Dacă ar fi să fac un bilanţ al anului, am avut unul dintre cei mai buni ani din viaţa mea. Am reuşit să obţin un job pe gustul meu, cu facultatea nu îmi merge rău, am luat multe decizii bune, am prieteni extraordinari, o persoană deosebită lângă mine şi totul e bine şi în familie. Am făcut anul acesta mai multe lucururi pe care nu reuşisem să le fac până acum, iar uitându-mă în urmă, sunt satisfăcută. Anul ăsta am descoperit noi lucuri despre mine, m-am mai maturizat, şi am învăţat mai multe lucruri de la cei din jurul meu.

Am învăţat să mă bucur de ceea ce am, să preţuiesc ce îmi oferă viaţa, iar de la oameni să iau părţile bune. Fiecare dintre noi are ceva deosebit, ce trebuie descoperit. Tot ce îmi doresc este ca şi în noul an, să pot învăţa şi mai multe de la viaţă, de la oameni, de la mine însămi.

Simt lipsa unui om, care m-a învăţaţ şi m-a ajutat să fiu ceea ce sunt acum, pentru care voi duce totul la capăt. Dar ştiu că a renunţat la a mai fi om, pentru a deveni înger, în împărăţia cerului. Şi că de acolo de Sus, ea le vede pe toate şi mă vede şi pe mine. Îi mulţumesc că m-a adus pe lume şi m-a ajutat să fiu un om mai bun.

Acum, aştept Ajunul Crăciunului, să împodobesc bradul, să simt mireasma de prăjituri, să simt căldura din familie, dragostea şi fericirea, aşa cum era când eram mică. Sunt împlinită, chiar dacă mai am atât de multe de învăţat şi realizat, în momentul ăsta sunt împlinită. Şi cred că asta e cel mai important.

Voi intra zâmbind şi iubind în noul an, mai sigură pe mine şi mai încrezătoare, dorindu-mi să am un an şi mai bun.
Vouă vă doresc cel mai bun an, cu multe împliniri şi tot ce vă doriţi voi. Sărbători fericite şi multă fericire vă doresc! Vă pup.

Ţine-ţi demonii aproape!

Mă provoc singură la un joc. Încerc să descopăr dacă am curajul necesar pentru a-mi inventaria demonii interiori. Şi după ce îi descopăr, îmi va mai fi la fel de teamă de ei ca acum? Mă vor bântui ca acum sau se vor resemna şi vor pleca spre alt suflet?

I-am adunat pe toţi, zici că sunt cei şapte pitici şi eu Albă ca Zăpada. Şi totuşi, ei nu sunt pitici, iar eu sunt mai neagră decât negura nopţii în interiorul meu. I-am înşiruit, i-am pus pe toţi în faţa mea. Surprinzător, am curajul să mă uit la ei, să stau în faţa lor.

Demonii mei scumpi şi dragi mă privesc atât de blazaţi, ca şi cum ar fi ştiut că urma şi asta, ca şi cum mi-ar spune indirect că nu am să scap de ei. Încerc să nu mă las copleşită şi continui confruntarea. Întreabă-ţi demonii de ce au apărut în viaţa ta, îmi şopteşte conştiinţa, usor, la ureche.

Cu vocea uşor tremurândă, îi întreb ce reprezintă fiecare şi de ce m-au ales pe mine. După câteva zeci de minute în care ei au vorbit, iar eu simţeam că îmi fuge capul de pe umeri, au tăcut, iar eu am privit în gol, pe geam, sperând ca ploaia să şteargă toate neplăcerile existente în viaţa mea. Naivă fiind, nu ştiam că ploaia curăţă doar la suprafaţă, dar în urma ei tot mizerie rămâne.

Demonii mei, dragii mei, acum îmi dau seama cât de mult reprezintă ei, cât de mult fac ei parte din fiinţa mea. În acelaşi timp aş vrea să scap de ei, şi totodată mă întreb cum aş arăta eu fără ei.
Nesigură pe mine, temătoare, plină de frici, îmcercând să mă regăsesc şi să mă definesc. Încercând să fiu pe placul tuturor, încercând să fiu cea mai bună în tot ce fac, pe toate planurile. dorindu-mi atât de mult să fiu fericită, fiind ultrasensibilă, copilăroasă şi nesigură pe mine...Toate astea mă împiedică să fiu aşa cum mi-aş dori, aşa cum pare că este normal. Aş trăi viaţa mult mai simplu şi mai uşor dacă nu aş ma fi aşa nesigură,temătoare, panicată. Poate că uneori am nevoie de mai multă încredere în mine şi în oamenii din jur, poate că sunt prea grăbită să ajung în locuri şi destinaţii ce nu îmi sunt pregătite mie, acum.

Să te defineşti, să te autoevaluezi corect, să te cunoşti atât de bine încât să îţi ştii punctele slabe şi cele tari, nu sunt lucruri uşor de făcut, şi nici nu trebuie făcute imediat. Lasă-ţi ochii deschişi pentru a te putea privi când hoinăreşti pe culoarele vieţii. Va fi un moment, în care EUL tău se va oglindi atât de bine în minte ta, încât atunci vei şti cu adevărat cine eşti.

Până atunci, bucură-te de amalgamul care eşti, de trăirile puternice pe care le ai, bucură-te de tot ce îţi pune viaţa în faţă. Mai târziu vei înţelege de ce ai avut toate astea.
Demonii tăi nu vor fugi niciodată, ei doar se vor modifica, vor veni unii, vor pleca alţii. Ei te ajută să înţelegi mai bine cine eşti, de unde vii şi încotro te duci. Fără ei, nu ai avea răspunsurile la aceste întrebări. Eşti un înger pământesc ce îşi duce cu grijă demonii vieţii. Nu te speria, acceptă şi învaţă să trăieşti.

Amorţeala de vineri

Hmm... o săptămână plină de evenimente. Stolojan a fost desemnat premier de către preşedintele Băsescu, toţi bezmeticii ăia din politică aleargă unii după alţii până s-or da cap în cap ca să prindă un loc în Parlament şi Guvern şi timp de 4 ani o luăm iar de la capăt. Cam atât cu politica.

În domeniul lifestyle, revista GQ s-a lansat în România, a avut loc a treia ediţie a Luxury Show. Încep târgurile de cadouri, pentru că se apropie Sărbătorile. Deşi afară e urât şi frig, agitaţie continuă să fie la fel de mare, trafic infernal şi înghesuială.

Vinerea este ziua mult aşteptată: se termină zilele de job pe săptămâna aia, începe weekendul, te odihneşti, te relaxezi.
Mai ştiţi melodia asta? Listen and relax...

Behind my eyes

Nu vreau decât un colţ de pernă unde să pot aşterne gândurile cristaline, ce se trosnesc unele de altele atât de tare în mintea mea, încât am impresia, uneori că va avea loc o explozie solară în căpşorul ăsta mic al meu. Ceea ce este dincolo de oglinda privirii mele este numai scrum, poleială fadă a lumii şterse, gri, moarte.

Nu vreau decât un sunet mut ce mi-ar acoperi tunetul haosului din sufletul meu. Mi-e greu să ţip mai tare decât o face spiritul meu, mi-e greu să îi acopăr strigătul de disperare. Caut locul unde să pot visa fără să îmi fie ucise visele dinainte de a lua naştere, un loc unde liniştea primează.

Amărăciunea cu care sorb cuvintele din cupa vieţii mă loveşte peste faţa-mi îngheţată de atâta absenţă. Sentimentele o iau la goană prin trup şi minte, de parcă ar veni Fiara să le înghită în flăcările Infernului. Simt aroma Paradisului şi gustul Infernului.

Nicăieri nu îmi găsesc pacea, nu pot rămâne acolo unde e liniştea inimii mele. Sunt într-o continuă alergare, păşesc grăbită peste tot, nu privesc în urmă, de frica regretului. Nu regret nimic pentru că ştiu că nu mai am ce altceva simţi apoi.

Uneori, îmi mai prin capul între palme, îmi las două, trei lacrime să îmi ungă obrazul, apoi deschid oglinda privirii mele si, din nou, îmi văd de cursa infinită a vieţii. Atât îmi permit...