Despre om(2): Minciună vs. Adevăr

Viaţa, uneori, nu este aşa cum ne aşteptăm noi, iar cele mai mici gesturi ne-o pot schimba, fie negativ, fie pozitiv. Gesturile, cuvintele pot fi interpretate în mai multe feluri, sensul lor fiind receptat diferit de cei din jur.

Minciuna, de exemplu, este constanta permenantă în viaţa unui om. Cu ea trăim, cu ea practic ne naştem, şi zi de zi minţim. Uneori ajungem la acel nivel de saturaţie în care nu ne dorim decât să spunem adevărul. Şi ironia sorţii îşi face apariţia...Adevărul spus ar putea răni mai mult decât minciuna ar face-o, ar conveni tuturor. Însă apar mustrările de conştiinţă, îndoiala şi resentimentele, trăiri sufleteşti puternice, care influenţează viaţa individului.

Din punct de vedere moral, adevărul face parte din acele valori morale esenţiale vieţii umane, dar conform altei teorii, totul este relativ, depine cum şi la ce ne raportăm. Consecinţele acţiunilot noastre pot fi diferit interpretate în funcţie de sistemul de referinţă al fiecărui individ în parte. Minciuna este din start vazută ca un lucur negativ, ca reversul şi antonimul adevărului, însă puţini văd şi partea bună a acesteia. Totul are două laturi, una pozitvă şi una negativă, chiar şi miniciuna, când este folosită pentru a crea un efect pozitiv.

Vin momente în care minciuna devine deja un obicei, dar conştiinţa refuză să mai îndeplinească acţiunea, când tânjim să spunem adevărul, însă de multe ori, după ce spunem advărul,rămânem cu un gust amar, de dezamăgire.

De obicei, tot ce nu coincide cu tipul nostru de gândire, cu ideile şi conceptele noastre sau cu informaţiile pe care le deţinem, este respins şi tratat ca fiind minciună. Iată, un exemplu simplu: într-o discuţie cu un amic, despre un oarecare subiect, se ajunge la un moment în care amândoi deţineţi informaţii diferite, vedeţi lucrurile în mod diferit, şi amândoi replicaţi: "Nu este adevarat.." şi încercaţi să vă impuneţi opiniile. Însă,poate fi adevărat din partea ambelor părţi, numai că nu coincide adevărul unui individ cu cel al celuilalt, ceea ce duce la impresia de minciună sau de neadevăr.

Deşi toţi susţinem că ne dorim adevărul, că nu vrem să fim minţiţi, există situaţii în care nu suportăm adevărul şi preferăm să fim minţiţi sau refuzăm adevărul. Minciuna face parte din viaţa noastră, la fel de mult cum face parte şi adevărul, deşi ştim mai bine să minţim decât să spunem adevărul, şi o facem şi mai des.

Iluzia poate creea noi drumuri în viaţă,poate aduce schimbări, ne poate face să credem în ceva şi poate şi reuşim să îndeplinim acel ceva. Marii filosofi au vorbit de-a lungul istoriei filosofiei despre aceşti doi termeni, aceste concepte, încercând să elucideze şi să creeze teorii perfect valabile pentru a explica şi da un înţeles.

Bine sau Rău, Adevăr sau Minciună,toate acestea fac parte din viaţa omului, şi toate pot fi relative, de la om la om, de la mentalitate la mentalitate, de la percepţie la percepţie, însă lumea în care trăim este cladită pe aceste concepte( şi nu numai).

Atât timp cât va exista Minciună va exista şi Adevăr, pentru că prima este consecinţa secundei, derviă din ea şi există datorita existenţei celeilalte. Iată Yng şi Yang, elemente ce se complementează şi care nu pot exista unele fără celelate.

În memoria unei persoane dragi

Închid ochii, încerc să îmi aduc aminte chipul ei şi imaginea ei, e prezentă în sufletul meu şi va fi mereu. Ochii ei , chipul şi nostalgia din privirea ei vor dăinui mereu peste viaţa mea.

Dacă ar fi aici, i-aş ura un simplu La Mulţi Ani şi i-aş oferi o îmbrăţişare, aşa cum prietenele îşi oferă după ce se revăd după mult timp, dar nu este şi nu va mai fi.

Moartea uneori este prea grăbită şi vine atunci când te aştepţi prea puţin, lasă urme adânci şi provoacă răni prea greu de vindecat.

Îmi doresc ca această persoană să fie un înger, aşa cum merita, iar ea va fi mereu steaua mea pe cerul întunecat.
La multi ani....ti-aş fi spus....

Despre om(1): Erou şi Laş

Fiecare om, înlăuntrul său este un erou, şi în acelaşi timp un laş. De ce spun asta? Pentru că în sufletul nostru avem curajul necesar pentru a face tot ceea ce ne dorim, însă în realitate fugim de multe lucruri bune, de şanse, ne luptăm cu propria noastră neîncredere în noi înşine.

Când suntem mici, mereu se găsesc diverşi adulţi care să rostească geniala replică "Ce vrei să te faci când vei fi mare?". Şi cu o sinceritate de invidiat şi cu o strălucire în privire, fiecare îşi exprimă visul. Numai că în timp, visul moare încet, încet nu pentru că visul nu e mai e acelaşi, dar pe măsură ce creştem, ne dăm seama cât de vulnerabili suntem şi cât de greu este să îţi atingi visul.

Pe de altă parte, visele se schimbă şi o dată cu vârsta, se produc anumite schimbări în interiorul nostru, iar ele sunt cele care ne ţin în viaţă. Dacă nu ai vise, se spune că trăieşti degeaba, iar când nu mai ai vise sau nu mai ai ce implini, mori. Într-adevăr, visele ne guvernează viaţa şi ne pot schimba cursul ei, anumite evenimente complet neaşteptate pot schimba ţelurile noastre, şi sensul vieţii.

Orice fiinţă este duală, cred că nimeni nu ajunge până în adâncul sufletului celuilalt niciodată. Uneori, nici măcar noi nu ajungem în adâncul sufletului nostru pentru a ne cunoaşte. De multe ori, fugim de noi înşine.

Eroul şi laşul se plimbă braţ la braţ pe holurile vieţii, se ajută unul pe altul şi aproape că sunt prieteni, când unul e nesigur şi obosit, iese celălalt la rampă. Când unul nu mai are putere, celălalt îi sare în ajutor.

Eroii depin de cei laşi, eroii se nasc pentru că laşii nu au curajul de a fi ei înşişi eroii proprii vieţi, întotdeauna depindem de ceilalţi.

Totul este relativ şi diferă din ce unghi priveşti, omul rămâne o enigmă vie, necunoscuta ce nu îşi găseşte rezolvarea, fiinţa complicată şi complexă.

Este o oră târzie în noapte, oră unde meditaţia este mai potrivită decât cuvântul, aşa că pentru în seara asta este de ajuns despre om.

Fuga ingerului

Ingerul coborase aripile peste rautatea mea, lacrimile lui albastre curgeau peste ochii mei inrositi de lacrimile mele. Am fugit de sub aripile lui, am alergat mereu cat mai departe de el, mi-era frica de bunatatea lui, mi-era rusine cu rautatea mea, cu sufletul meu hain, ucisesem, facusem crime in interiorul meu murise tot ce era bun, ramaneau adieri de amintiri.
Ingerul fugea dupa mine, eu alergam si mai tare; il vedeam cum obosea. L-am alergat pana i-am ucis aripile,pana s-a prabusit la picioarele mele. Am ucis un inger. Fugea numai pentru a ma apara pe mine, insa eu am fugit mereu de tot ce era bun, nu intelegeam, altii au fugit de langa mine inexplicabil, nu as fi vrut sa fuga si el de langa mine. Am preferat sa fug eu de el, dar nu am vrut niciodata sa il omor. Azi nu mai sunt om, ci criminal de inger pazitor. Cine poate trai cu asa ceva pe constiinta? Nu prea sunt apropiata de Creator, dar acel inger...era atat de uman, de fragil, usor de ranit, dependent de aripile lui. Nu am sa uit niciodata imaginea lui in urma mea, cu aripile ce i se frangeau usor si se tranteau pe pamantul atat de neprimitor, cum cu fiecare pas, fugea viata din el tot mai mult, toti fugeam unii de altii incercand sa ne apropiem unii de altii, de fapt. A murit la picioarele mele, fara sa spuna nimic, nu s-a plans, era ca si cum stia exact cum va muri si de ce. A cazut la picioarele mele,mi-a facut semn sa iau o aripa cazuta sa si sa o pastrez. Ingerul sangera, l-am luat in brate si atunci o lumina divina mi-a oribit privirea si ingerul a disparut spre cer. Aripa e tot ce mi-a mai ramas....
Uneori, fugim de tot ce ne-ar putea face bine, ne-ar face fericiti, pentru ca suntem egositi si fricosi, vrem acel lucru pentru totdeauna, si nu vrem sa suferim nici o clipa. Preferam sa fugim de lucrurile bune decat sa le avem si sa traim cu gandul ca le-am putea pierde. Inevitabil, totul se pierde in aceasta lume, totul moare, uneori si ingerii...
Ingerul murise, eu stateam in acel parc intinsa pe jos cu aripa lui, din cer picura sange...

Moartea vietii

Intodeauna o fermecase senzatia asta de deja-vu ce o simtea mai mereu in viata ei, nu intelegea cum atunci cand isi intorcea capul, corpul ei parca se schimba, timpul se oprea in loc, oamenii erau brusc din necunoscuti, cunoscuti, toate astea pentru o fractiune de secunda ce trecea atat de incet si sacadat, parca timpul era ireal,parca se masura altfel. Nici macar lumina soarelui nu ii mai atingea trupul la fel.
Desi o fermeca aceasta senzatie,acum ii era mai mult frica, se comporta ciudat. Sangele aproape ca ii pocnea in vene, greutatea corpului o punea la pamant. Rezemata de acel zid, se uita in gol la tot ce o inconjura. Atunci isi daduse seama ca tot ce vedea, traia acum, mai traise o data, si inca o data, si inca o data. I se repeta viata la infinit si ea nu putea face nimic. Credea in reincarnare, dar nu asta era aici. Ea pur si simplu era condamnata sa isi traiasca aceeasi viata la infinit. Uneori uita, treceau multe vieti fara sa isi aduca aminte, alteori impactul era prea mare. Acum era ceva diferit, acum ceva se schimba in ea. Deja isi stia fiecare gest pe care avea sa il faca, totul era premeditat, totul era de la sine inteles, iar avea de gand sa traiasca cu asta pana la sfarstiul vietii asteia.
Se duse acasa ,se intinse in pat, inchizand ochii si incercand sa adoarma, insa deja stia ca nu va putea dormi, urmatorul gest il anunta pe celalalt.Infinitatea si nemurirea o speriau de moarte, o stare de anxietate o acapara. Ce putea face? Ce poti face cand iti stii viata din gest in gest,cand stii ca aceeasi viata ai sa o traiesti la infinit?
Ea a ales sa se sinucida, stia ca asta e singurul gest pe care nu il mai facuse niciodata, deci nu avea cum sa se repete. Isi luase perna si si-o puse pe fata, o tinu asa cateva zeci de secune, si dintr-o data, din strafundul creierului si al amintirilor aparu o imagine in mintea fetei: senzatia de deja vu isi luase locul. Mai incercase si alta data sa se sinucida insa nu a reusit, totul se repeta si acum, insa ea nu avea aceasta amintire. Fata incremeni, simti ca viata ei nu ii mai apartine, ca nu mai are liber arbitru, deja se simti partasa la un joc murdar si diabolic al unui om scrintit.
Nu ii mai ramanea nimic din viata ei, nu mai avea nimic, intindea mana dupa o cana, simtea ca a mai facut gestul asta, ca mai fusese undeva, candva, in acelasi loc, la fel. Totul se repeta,ea nu mai avea nimic, decat o caricatura de viata, fara liber arbitru, fara nimic.Nici viata nu si-o putea lua, traia intr-o inchisoare a vietii ei. Se intreba de ce Creatorul i-a luat liber arbitru, de ce la un moment dat il avea si acum totul ii este repetitiv,pus deja pe masa vietii, fara ca ea sa poata alege?
Nu avea nimic de facut decat sa traiasca condamnata aceasta viata, fara libertate, fara putere de alegere si cu senzatia aceasta de deja vu mereu in ea. Nu mai avea dorinta de viata, nici o bucurie nimic, era doar un corp care traia, se plimba si consuma,sufletul ei nu mai avea viata si nimic din ea nu mai era ceea ce candva se numea OM.
Ideea de repetare la infinit a vietii, de viata deja aleasa si predestinata, ar duce la disparitia vietii spirituale a omului.
Omul e facut sa aleaga, daca ii iei acest drept si aceasta putere,il poti transforma usor intr-un simplu animal.

Can you read my name?

Ca intotdeauna, Sagy a avut grija sa imi paseze inca o leapsa, este la moda jocul asta. Mi s-a parut interesant si m-am conformat. Iata ce a iesit.(arata foarte bine numele meu in chineza)


Leapşa constă în publicarea transliterării chinezeşti a numelor lor. Pentru această operaţiune nu e nevoie de ştiut chineza, ci de accesat următorul link:LINK.







Nu am sa dau leapsa la nimeni, o sa o pastrez pentru mine:) dar cei care reusesc sa imi citeasca numele in chineza primesc un premiu de la mine:))Cine se incumeta?

Aleea Amintirilor

- Esti proasta, stiai nu?
- O da, cand vine vorba de tine, sunt proasta, si imi place,spuse ea razand isteric.
- Dar imi place de tine si asa.
- Da, arat bine.
- Esti urata, nu arati bine, insa ai ceva in ochii aia ce nu e cunoscut Pamantului.
- Cine a zis ca sunt de aici? si radea in continuare ea, ca si cum era drogata.
- Mereu o sa fii proasta mea,spuse el usor intimidat de zambetul ei.
- Pai normal, facem un cuplu de prosti exemplari, si il saruta tandru pe buze.
Erau asa de naivi, acolo, in tineretea lor, pareau invincibili si de neatins, acum se iubeau, acum se faceau prosti, acum se sarutau, acum se bateau, se aveau unul pe altul si le era de ajuns.
- O sa duc dorul acelor gropite.
- Pleci undeva fara mine? spuse fata cuibarita in bratele lui.
-Plec, plec ...sa iau tigari.
- Ei hai, ca nu e asa departe, e doar la colt. Si apoi fata tresari in bratele lui si il saruta pasional. Zambetele invadasera camera, ai spune ca iubirea lor e nemuritoare.
- Prostutule, stii ca va trebuie sa ne suportam o viata intreaga unul pe altul.
- Prostuto, eu te suport, si mai ales am sa te suport daca suntem in Vama si mai avem si o bere rece, vara...Ah, sa vezi ce am sa te suport.
- Eh, o sa mergem in Vama mereu da? spuse fata entuziasmata.
- Mergem unde vrei tu, numai sa ne ajunga banii.
- Da-i dracu' de bani, facem cheta, si tot facem rost de bani.
- A, ai planuit deja?spuse el izbucnind in ras.
- Of, numai vise in capsorul ala al tau frumos.
- Pai e singura mea libertate in visare, nu platesc taxe, nu platesc chirie, e taramul meu secret, spuse fata cu hotarare.
- Ma duc sa iau tigari si suc.
- Hai mai stai,prostutule, tine-ma in brate.
- Vrei sa murim de sete unul in bratele altuia?
- Eh, tu te duci mai mult dupa tigari decat pentru suc.
- Iti iau si o ciocalata, spuse glumind baiatul.
- Bine, dar sa fie cu lapte. Si sa vii repede.
- Tu asteapta-ma in pat si continua sa visezi, sa imi povestesti ce ai visat cand ma intorc, hai ca fug si vin repede. O saruta parinteste pe frunte si iesi pe usa, grabit sa revina inapoi la prostuta lui.
Prostuta a asteptat o ora, o zi, un an, o viata si nu a venit prostutul ei inapoi. Visele ei au murit in drumul spre tigari, au ars precum scrumul, inecate apoi de fumul durerii. In fiecare zi se plimba pe Aleea Amintirilor,printre copacii aurii, isi regaseste cate o amintire, iar drumul este infinit....
Tineretea e raiul visarii, uneori e bine sa te trezesti la timp singur, altfel vei fi trezit inevitabil de realitatea cruda. Totul se risipeste pe lume,pana si omul, cea mai puternica ramane AMINTIREA, ea ajunge sa fie imagine paralizata si infirma a ceea ce lega candva oameni, ajunge sa fie o radiografie a vietii, averea oamenilor.
Guvernati de amintiri, ingropati de amintiri, ne traim viata pe jumatate, miscorand numarul amintirilor pe jumatate....
Sufla-mi din Iad praf de fum pe gene, sa pot uita amintirile, arunca-mi cristale de momente esentiale, sa imi fac colier cu ele si adu-mi un cosciug de ruine sa ma ingrop in adancul sufletului zbuciumat de cutremurul amintirilor.
La sfarstitul vietii toti cei dragi imi vor fi murit, insa amintirile le voi avea mereu. Nu raman decat cu amintiri din viata asta. Astept urmatoarea viata.....

Cafea cu aroma de dragoste

Dragostea se gaseste peste tot, intr-un bob de cafea, in petala unui crin, in lacrima unei fete, in zambetul unui copil, in bratele unui barbat. Peste tot in jurul nostru exista dragoste. Ea nu este numai de Valentine's Day. Nu condamn aceasta zi, nu imi place, nici nu imi displace. Cred ca cel mai mult ma amuza. Am fost zilele trecute la Sala Dalles(celebrul targ de cadouri) sa arunc si eu un ochi, sa vad ce mai e pe acolo.Nimic nou! Inimile alea mari pe care scria Te iubesc, aceleasi inimi care erau si anul trecut, aceleasi standuri cu parfumuri, aceiasi tipi din Peru care se chinuiau sa agata niste gagici blondute incantate ca cineva le zambeste si le baga in seama. Pana si asezarea era aceeasi, am mers cu ochii inchisi la etaj stiind exact si unde voi gasi tot. Evident, m-am cam lovit de toti. Un miros de vanilie gretos imi inunda narile si imi provoca o greata grabita. Femeile erau toate calare pe acele perne in forma de inima cu mesajul evident "Te iubesc". Se imbulzeau toate sa ofere inimi artificiale iubitilor lor, neintelegand ca singura inima pe care o vrea un barbat este probabil, cea pe care o are deja,oricum, inima ta, a femeii de langa el. Nu vrea o inima rosie imbibata de parfum ieftin cu un mesaj devenit deja banal. Nu vor cutii roz cu inimi si alte chestii din astea siropoase. Macar sa oferim cadouri care au un sens si o valoare, care sunt utile, nu niste falsuri.Ei pur si simplu ne vor pe noi, naturale, iubindu-i si lasandu-ne iubite de ei. Un sarut, o imbratisare, un zambet, o masa calda(dupa caz), lucruri marunte.Nu ne iubesc mai mult daca le daruim ursuleti care le spun ce mult ii iubesc,felicitari care sunt niste declaratii false si reci de iubire, sau celebrele inimi. Mai bine va duceti la iubitii vostri si le spuneti in fata cu cuvintele voastre ce simtiti si ce insemn ei pentru voi. Si nu trebuie sa fie neaparat pe 14 februarie. De ce nu pe 24 februarie?Dragobetele,dragii mei. Sunt multe zile in care va puteti oferi dragostea unuia altuia. Nu trebuie pe 14 februarie sa explodati ca un vulcan, iar pe 15 sa va stingeti, sa uitati toate cele spuse pe 14.
Eu gasesc dragostea in tot ce ne inconjoara, exista, altfel ne-am omori intre noi, da,exista bunatate si iubire,nu trebuie sa ne rezumam la dragostea pentru un barbat sau o femeie.
Fiti sinceri unii cu altii, nu daruiti nimic din ceea ce nu exista, nu daruiti iluzii, falsuri, doar pentru ca asa trebuie, daruiti ca aveti ce darui. Nu daruiti inimi false, care nu bat, care nu au viata, nu faceti declaratii fara forma si fond, ci doar iubiti, iubiti daca simtiti, traiti si bucurati-va.
Eu am gasit dragostea in aroma unei cafele extraordinar de buna, cel mai bun cadou intr-o zi ca aceasta. E o cafea magica:), ma duc sa sa savurez dragostea din ea...

Invers

Vant si ocean, aruncat peste un munte de insensibilitate,
Versuri ce nu sunt versuri, sunt doar ciudat aranjate.
Destui oameni sunt in tipar, eu as vrea sa creez unul nou
Nu prea mai am inspiratie, nu prea mai stiu sa aduc ceva nou
Ma plicitsesc singura, ideile fug de mine.
Ma tot gandesc la iubire, ce inseamna ea.
As vrea sa nu stiu, as vrea sa nu vorbesc despre ea.

Zambet pus pe fata de un licarit al unui sunet mut. Picatura de roua arsa de ceara unei lumanari de sticla aruncata pe idealul unei vieti.

Iubire insangerata de glontul indoielii, inima inmormantata in cimitirul amintirilor.

Ceata isi face aparitia la fereastra mea, plutesc cu ea, si sunetul noptii o ia la goana

Vioara pe fundal, fumul de tigara in camera, aroma iasomiei, imaginea iluziei perfecta.
Cum poate fi o iluzie perfecta? Ce o face imperfecta, visarea eterna sau lipsa curajului de a o transpune in realitate?
Insomnie acuta, nopti ce se pierd la jumatate inecate in lacrimi, nascute din iubirea insangerata de indoiala. Inima inca traieste in acel cimitir al amintirilor, insa in curand va muri definitiv. Nu mai pot dormi, nu mai pot trai asa, totul in jurul meu moare, nimic nu mai e viu, ma indepartez de lume, de tot ce m-ar putea aduce la viata. Prefer aceasta coma spirituala, decat viata asta fada, fara gust, fara culoare, fara nimic. Iadul perfect ar fi nemurirea intr-o lume ca asta.
Culoare albastra pe obrazul roz al acelei picaturi de apa pe acel gand auriu al tristetii. Nu stiu cum sa mai exprim tristetea, nu gasesc metafora cea mai buna. Durerea nu se citeste, nu se scrie, se simte atata de adanc si profund ca nu mai exista mijloc de exprimare.
Gratia gheisei in timpul dansului cu evantaie, privirea inocenta a ei, insa lipsa ei de viata proprie. Iubire imposibila, clinchetul linistii unei cascade rosii.
Care ar fi definitia lipsei de curaj? Viata mea inchisa intr-un borcan, asa cum se inchide un fluture pentru a fi pus in insectar.
Visul cel mai de pret al omului, sa creada ca moartea nu e dureroasa.
Adevarul cel mai mare: dupa moarte, nu mai e nimic, tocmai asta ne sperie pe toti NIMICUL.
Obsesiv mergea un melc pe acea frunza,pana ce frunza a cazut, strivind acel melc de pamant. Dar oare unde vezi frunze si melci in mijlocul lui februarie? Nu vezi, insa poti scrie orice...imaginatia nu are frau, la fel cum si visatul iti asigura fericirea cand nu esti fericit. De ce nu am spus nefericit? Nefericitul este cel ce nu a cunoscut niciodata fericirea, cel ce nu este fericit a cunoscut fericirea chiar prea mult, si ii duce dorul.

Cunoasterea noastra, atat de mica si relativa, ne va duce la pierire, uneori misterul are mai mult farmec si mai mult adevar decat cunoasterea in sine.
Clipirea unei gene, o mica tornada in ocean.
Sper sa nu raman ceea ce sunt, dar sper sa fiu mereu ceea am fost, sperand ca voi fi mereu aceeasi.
Vocea cristalina a sufletului meu ma adoarme usor, omorand acea insomnie constanta.
Rationalul meu nu gaseste aceste randuri cunoscute lui, insa citindu-le cu sufletul isi au tot sensul.
Uneori ne distrugem singuri prin chinul nostru de a fi/gandi rational. Dar atunci la ce nevoie de sentimente? Ele sunt prelungirea ratiunii, nascute tocmai din ratiune, in prelungirea ei



Viata este un izvor ce va seca mai devreme sau mai tarziu, este un motor creat sa se strice si sa fie inlocuit, viata se termina orice ar fi si nu mai e nimic dupa ea, degeaba ne amagim. Uneori clipa asta poate fi ultima.
Sentimentele trebuie lasate sa traiasca si ele, sa creasca, sa fie marete. Uneori sunt sentimente negative, alteori sunt cele mai frumoase, dar fara ele, am fi doar niste roboti, insa orice am imita, nu putem imita frica de moarte.

Ghetar de foc aruncat peste cer, privit de un suflet care inca mai crede in ............
Sfarsit de poveste.....invers......

O mica leapsa

Daca Sagy m-a lepsuit, m-am conformat si am scris(desi e cam ciudata leapsa, dar fie:)

Intră pe Wikipedia şi caută după ziua ta de naştere (doar ziua şi luna) şi apoi:
1. Notează 5 evenimente care s-au întâmplat în acea zi
2. Notează 5 aniversări importante (zile de naştere)
3. Notează o moarte cu însemnătate (ce aiurea sună!)
4. Notează o sărbătoare.

I. Evenimente:
1865: S-a întemeiat Societatea culturală "Ateneul Român", din iniţiativa lui Constantin Esarcu, Nicolae Kretzulescu şi V.A. Urechia.

1871: Războiul franco–prusac: Parisul capitulează în faţa armatelor prusace

1933: Guvernul condus de Alexandru Vaida-Voievod semnează, sub auspiciile Ligii Naţiunilor, "Acordul de la Viena", care asigura împrumuturile capitaliştilor străini, contractate în vederea "asanării economico-financiare a ţării", prin reducerea salariilor, concedierea a 30% dintre muncitori şi funcţionari, sporirea şi încasarea regulată a impozitelor.

1941: După rebeliunea legionară din 21 ianuarie - 23 ianuarie 1941, se constituie un nou guvern, prezidat de generalul Ion Antonescu, format exclusiv din militari şi tehnicieni.

1986: Catastrofa navetei spaţiale "Challenger", a cărei explozie, la 75 de secunde de la lansare, a provocat moartea celor 7 astronauţi aflaţi la bord

II.Aniversari:
1600: Papa Clement al IX-lea (d. 1669)

1889: Martha Bibescu, principesă şi scriitoare româncă (d. 1973)

1936: Alan Alda, actor american

1940: Ion H. Ciubotaru, etnolog, folclorist şi eseist român

1981: Elijah Wood, actor american

III. Decese:

1725: Petru cel Mare, ţar al Rusiei (n. 1672)

IV. Sarbatoare:

Ziua internaţională a mobilizării împotriva războiului nuclear, proclamată de Consiliului Mondial al Păcii, sărbătorită din 1966

Asa...si in nici un fel

Iluzia spulbera visul inca de la nastere.
Asa cum vantul imi zdruncina sufletul
Asa cum inima se sperie de bataia ei.

Ura naste iubirea inca de la moartea ei
Asa cum apa imi potoleste foamea de sete
Asa cum iadul se naste in flacarile sale.

Ingerul isi rupe aripile dinainte sa ii creasca.
Asa cum demonul il iubeste pe Creator
Asa cum Isus cauta drumul inapoi.

Iubirea nu le invinge pe toate.
Asa cum valul se ineaca in propriul ocean
Asa cum cerul se intuneca la lumina stelelor.

Moartea aduce nasterea intotdeauna.
Asa cum lipsa sangelui ucide
Asa cum durerea naste placerea.

Fericirea nu se atinge mai niciodata
Asa cum cerul se tine in palma dar nu se atinge
Asa cum soarele il inchizi in suflet pana iti ia foc fibra.

Zambetul este singurl lucru frumos.
Asa cum desertul e unic si peste tot
Asa cum muntele nu se darama niciodata.

Puterea e atat de slaba in fata durerii
Asa cum suntem toti in fata unui copil
Asa cum minciuna se sinucide in fata adevarului.

Viata se termina prea repede.
Asa cum un fluture moare intr-o zi
Asa cum trece eternitatea intr-o clipa.

Asa si in nici un fel, timpul nostru se scurge prin vene.
Eternitatea se aporpie de final
Asa cum viitorul a inceput sa moara
De cand ne-am nascut, de cand am avut trecut.
Asa si in nici un fel, toate se risipesc in timp!

Am obosit...

Oftez, am obosit, am obosit sa ma simt mereu obosita si suparata, parca nu as avea acum lumea la picioare, doar sunt tanara. Nu vad de ce m-as gandi la lucruri rele, ganduri negre ce imi acapareaza mintea asta ce fuge tot mai departe. Oftez, obosesc...Ma simt minusucula tocmai pentru ca imi astept acel imperiu, dar nu invat niciodata ca el nu apare asa, peste noapte, ci se cladeste, ori eu acum nu cladesc nimic. Uneori imi urasc sufletul asta imposibil si mintea asta incurcata pe care o am. As da orice sa fie lucrurile mai simple, dar se pare ca nu fac decat sa le ingreunez mereu prin propria-mi existenta, care si asta e minuscula.

Aer imbaxit, aer vechi, aer de lamentare, aer ce ma sufoca, aer euforic de betie. Uneori as vrea sa levitez, uneori as vrea sa fiu in cer, pe un nor, dar astea sunt prostii. Trezeste-te, fetito din somnul asta absurd in care te afunzi!
Ca om nu stiu ce promit, ca femeie...nici atat, de obicei nu promit mai nimic. Traiesc, insa simt uneori ca traiesc degeaba sau ca nu imi gasesc adevaratul scop. Aceleasi zile repetitive, aceleasi fete, aceleasi situatii de care mi se face sila.
Ieri se repeta in azi, azi se repeta obsedant in maine, maine devine viitor trecut, toate par de mult uitate. Traiesc un prezent ce pare trecut de mult, iar viitorul nu mai e niciodata nou, ci e un simplu deja vu.
Azi am simtit oboseala in mine cum nu am simtit niciodata, nu mai puteam sa fac nimic, eram nauca. Acum mi-am gasit un moment in care am pace si liniste, si e momentul sa ma rup de tot ce ma tinea de trecut, de temeri, vise...iluzii. Prezentul vreau sa il fac real,nu mai vreau aceeasi stare anosta si moarta, letargia si coma in care ma aflu ma vor omori.
Un pahar de vin, o melodie pe gustul meu, o liniste interioara destul de mare...Acum simt prezentul ca fiind real, aproape ca ii simt respiratia in ceafa mea, respiratie cristalina ce ingheata sentimentul si timpul in loc.
Am ales sa ma relaxez si sa uit iluziile tampite, am ales sa uit si sa ma nasc din nou, am ales sa fiu eu, dar alta, niciodata nu ma voi uita pe mine, insa voi fi alta. Am obosit sa mai scriu, sa mai fac radiogarfie asupra sulfetului, am obosit sa ma explic mereu,sa ma analizez. Nu mai vreau, nu mai e nevoie....
Traiesc pacea in acel nor de fum, in acea picatura de apa ce cade usor pe podea, in acea nota muzicala ce imi gadila timpanul, in acel gust ce imi inunda gura, in aceasta clipa eterna, vesnic trecatore...
Spulber usor oboseala, inec gandul negru, eliberez sufletul tanar din mine, ce zace in adanc, dornic sa isi arata ce are mai de pret: tineretea si chipul tanar, fara riduri al sufletului. Muzica pe fundal, stare de beatitudine si visare,prezent, eternitate inchisa intr-o clipa...

Vizita neasteptata

Mi-e greu sa scriu aceste randuri, de fapt refuz sa scriu aceste randuri. De multe ori ma intreb de ce dracu' mai scriu? Ce rost are sa imi citeasca lumea lamentarile? Si oricum..bine ca nu sunt multi care citesc..de fapt, nu stiu numarul exact al celor care citesc.
Indoiala...daca nu ar fi acest sentiment de indoiala, viata mea ar fi alta. Am accese de furie, imi vine sa imi strang viata de gat si sa o scuip, imi vine sa imi calc sufletul in picioare, sa il bat pana incepe sa ii curga sangele prin vene. Totul din cauza indoielii. Am inceput sa ma indoiesc si de faptul ca traiesc cu adevarat, fiecare decizie buna pe care o iau, o contest mai tarziu, indoita de faptul ca ar putea fi buna. Numai indoieli. O sa se aleaga praful de viata mea mai devreme decat se risipeste viata unui fluture,si el traieste doar o zi.
Sunt furioasa, pe mine si indoiala asta nenorocita care s-a mutat permanent la mine in suflet si nu gasesc nici o metoda de a o alunga. Nu are nici un fel de remuscare ca a intrat nepoftita in casa altui om, ca este nedorita si ca nu vreau decat sa o arunc in strada, sa o las sa moara acolo. E invincibila si mai si rade in nasul meu cu nesimtire: "Fraiero, credeai ca scapi de mine? Eu zic sa incepi sa te obisnuiesti cu mine, vom face casa impreuna mult timp de acum incolo". I-am zis sa se duca dracului....mi-a raspuns razand ca de acolo vine. Nu am mai facut nimic, m-am dus in bar sa beau.
A doua zi m-am trezit cu mahmureala si cu gandul ca am baut prea mult si mi-am imaginat-o. Ducandu-ma in bucatarie am dat peste Indoiala. Era acolo, lua micul dejun, pe locul meu, bea din paharul meu, manca din farfuria mea. " Auzi, stii ceva, ia-ti tacamurile tale" si i-am smuls din mana furculita. A inceput sa rada obsesiv in fata mea. Mi-a zis ca nu mai e nimic al meu ca impartim totul de acum. Imi venea sa ii sparg fata. Am ales sa plec,culmea, din propia mea casa.
Stau singura si ma gandesc...ce fac cu Indoiala? De ce a pus piciorul in pragul casei mele, si mai rau, cand i-am deschis? Sub ce forma a aparut, in cine sau in ce s-a deghizat? Numai daca as stii...poate as stii si cum sa o alung, asta inainte sa ma atasez de ea. Nu vreau sa stau cu ea toata viata mea, nu vreau sa ma indoiesc de tot si toti din jurul meu, nu pot trai cu indoiala asupra mea mereu. Trebuie sa gasesc un plan...
Am ajuns acasa, eram singura. M-am bucurat, am crezut ca poate si-a dat seama ca nu are nimic de facut aici si a ales pe altcineva. Atipisem cand o vad intrand pe usa, era asa fericita si mandra de ea. Imi venea sa imi smulg parul din cap.
- Vad ca nu te bucuri de prezenta mea.
- Cum ti-ai dat seama? Nu te vreau, nu te suport., i-am replicat.
- Tu crezi ca mie imi place de tine? Nu, dar asta e slujba mea, nu am ce face.
- Slujba ta?am intrebat mirata. Pentru cine lucrezi.
- Ti-am zis, pentru Dracul, si arunca un zambet fals pe mutra insensibila.
- Auzi mai lasa-ma cu replicile astea ale tale, ma tot innebunesti cu Dracul, i-am spus deja usor nervoasa.
- Auzi draga mea, stii ce imi place la tine, ca tu nu crezi in Dumnezeu, dar ti-e frica de Dracul. Cum poti sa ii accepti prezenta unuia dar anulezi existenta celuilalt? Sunt ca apa si focul, impreuna exista sau nici unul.
- Auzi ma, tu ai venit sa imi tii mie teorii filosofice aici? Ce stii tu despre ce cred eu, si mai ales, in ce cred eu?
A inceput sa rada si s-a dus in dormitor. Avea stilul asta de a-mi spune ceva si apoi a ma lasa asa in aer, spanzurata de propriile mele ganduri, cred ca asta era rolul ei. Vroia sa imi testeze nervii, iar eu eram foarte nervoasa in ultimele zile, plus stresul din jurul meu... Simteam in permanenta sa sparg cate ceva, de cele mai multe ori imi venea sa ma duc la ea si sa ii sparg ei in cap niste farfurii sau ce gaseam la indemana. Mai bine mi-as lua niste pastile.
Citeam, eram concentrata. Apara in dreptul usii, cu un aer proaspat, aproape ca imi parea frumoasa.
- Ce faci imbracata cu bluza mea? am intrebat-o mirata.
- A, mi-a placut foarte mult,plus ca albastrul este culoarea mea preferata si imi sta si bine.
- Uite, iti dau niste bani, du-te si ia-ti o bluza, dar sa nu te mai atingi in viata ta de hainele mele ,si in general, de tot ce e al meu , ai priceput? Acum du-te si da-o jos de pe tine, si pune-o la spalat, nu vreau sa am mirosul tau ieftin pe pielea mea fina.
- Nu incerca sa ma umilesti ca nu prea ai cum, insa eu te-as putea umili oricand,mi-a raspuns pe un ton calm, incredibil de calm avand in vedere ce ii spusesem.
- Sunt cam satula de atitudinea ta, cine dracu' te-a chemat aici? Cum ai intrat?
- Nu Dracul m-a chemat, tu m-ai chemat, el doar m-a trimis in urma cererii tale, si tot tu mi-ai deschis, insa nu m-ai vazut,erai prea beata de tot ce era in jurul tau.
- A, eu ti-am deschis? Inseamna ca tot eu te pot da in suturi afara, sau poate inca mai ai putin bun simt si iesi singura ca sa evitam o scena penibila.
- Tu esti deja penibila, nu iti dai seama?Uita-te la tine,la viata ta,la cei din jurul tau si vei vedea cat de penibila esti.
- Te urasc, iesi afara! si aproape ca am inceput sa plang in timp ce urlam la ea. M-am dus in dormitor, am inchis usa, si am plans pana a rasarit soarele. Am decis sa nu ma duc la munca. Oricum munceam pentru altii, tot ce faceam era pentru altii. Azi fac totul pentru mine.
Am iesit in camera, Indoiala era in bucatarie, gatea. Mirosea bine.
- 'neatza, somnoroaso. Uite micul dejun si cafeaua, excat cum iti place tie. Si imi afiseaza un zambet de care aveam nevoie atat de mult in acele momente, aproape ca imi placea.
- Mda...apreciez ca incerci sa fii prietenoasa, insa nu tine, nu vreau nimic.
- Te-ai trezit cu fata la cearceaf? Hai, stai jos!
- Nici nu am dormit, dar nu asta conteaza, i-am replicat. Atunci a fost primul moment in care am vazut-o descurajata,pana atunci stia sa imi dea replica, sa isi impuna cuvantul, acum parca se retragea, parca obosise sa se lupte cu mine. Brusc, am simtit compasiune, eram tulburata, nu intelegeam daca o uram atat, de ce imi parea rau ca face exact ce vroiam eu? Fara sa imi dau seama,m-am asezat la masa si mi-am luat farfuria in fata. A ridicat ochii, m-a privit si o lumina bizara i-a aparut in privire.
- Ai vazut ca nu era greu? Sa imi spui daca iti place cafeaua, mi-a spus si apoi a inceput sa fredoneze un cantec ciudat. Am mancat tot timpul privind-o cum aranjeaza si face curat in bucatarie.
- Da, e buna, exact cum imi place mie.
- Aa, ce bine, ma bucur ca am nimerit!
- E ciudat, hai uite, acum sunt calma, hai sa vorbim serios despre aparitia ta in viata mea si ce vrei de la mine, i-am spus bandu-mi linistita cafeaua. A lasat tot, s-a asezat langa mine si si-a aprins o tigara.
- Aici gresesti, eu nu vreau nimic de la tine, ci tu vrei ceva de la mine, doar ca nu ti-ai dat seama inca.Eu sunt in vizita, sunt musafira ta. Asta e misiunea mea, sa iti dai seama ce vrei, de ce m-ai chemat, sa rezolvi si apoi eu dispar definitiv sau pana o sa ma chemi din nou. Teama mi-e ca ma vei chema din nou, spuse ea cu un ton usor tremurand, ca si cum ar fi trista.
M-am uitat uimita la ea, imi amortise mana, nu mai stiam ce sa fac, ma uitam la ea si incercam sa imi dau seama daca am un miraj sau chiar este adevarat. In momentul in care mi-am varsat cafeaua peste mine, din greseala, mi-am dat seama ca nu este un vis.
- Am impresia ca traiesc in alt univers. Nu te cunosc, nu stiu ce vrei de la mine, eu nu vreau nimic de la tine, nici macar nu te suport.
- A, dar pana sa iti dai seama ce vrei de la mine , dureaza si ani, stai linistita!
- Poftim!? Va trebui sa te suport ani de zile? am tipat speriata.
- De ce trebuie mereu sa fii agresiva, sa tipi? Fii mai calma, nu sunt asa rea cum ma vezi tu, doar ca nu vrei sa ma vezi altfel, desi, acum prin replica pe care ai dat-o, mi-ai dat de inteles ca accepti faptul ca vrei ceva de la mine.
- Ma, tu esti desteapta, dar pe mine nu m-ai citit bine, nu vreau nimic de la tine. Nu vreau nimic, intelegi?Nu vreau decat sa pleci,poti sa faci asta? i-am zis, apropiindu-ma de ea.
S-a ridicat, s-a uitat la mine si s-a indreptat spre usa.
- Daca plec, maine tot tu ma vei chema, si o vei face implorandu-ma, fara sa iti dai seama, asa ca mai bine raman ca sa eviti momentul penibil de a ma implora. Si iesi pe usa.
Am stat 3 ore pe ganduri, in acelasi loc, uitandu-am in gol, fara sa ma misc, doar respiram ,atat mai puteam. Incepusem sa o iau in serios, sa ma gandesc la tot ce mi-a spus. Ma uitam atent,la toate scenele din viata mea si nu gaseam nici o scena cu ea, nu gaseam scena aia blestemata in care am lasat-o sa intre in viata mea. Dar am vazut cat de mult ma schimbasem in timp, simteam ca ma ofilisem, ca deveneam doar o stricaciune, o mortaciune, ca nu mai aveam vlaga in mine,singurul element viu erau lacrimile. Am inteles ca ma indoiam,ca mi-era frica si de umbra mea, sa nu fiu dezamagita si de ea, mi-era teama sa mai visez, visele mi-au spulberat viata, mi-au luat-o si au aruncat-o pe faianta si ea s-a spart precum un bibelou de portelan, s-a facut mii de bucati, care nu mai pot fi lipsite. Sunt mici fragmente dintr-un film ce ar fi putut fi bun, insa actorii erau de duzina, iar regizorul, intr-un acces de furie l-a rupt, acum nu mai sunt decat niste imagini. Mi-era frica de orice sentiment pozitiv ce m-ar fi cuprins, eram tematoare la orice pas pe care il faceam. Dar, in acelasi timp,stiam ca nu asta sunt eu, ca nu pot trai asa, ca am nevoie de ceva sa ma fac sa revin la cea care eram pe vremuri, nu puteam fi mereu neincrezatoare. Nu mai cred in nimeni, in nimic, si nici in mine. Ma desconsider eu insami, sunt atat de jalnica, incat imi vine sa ma scuip singura. Nu inteleg unde mi-e sufletul si ce vrea el, e ca si cum ar fi plecat si s-ar fi ratacit de mine. Sau mai rau, ca si cum ar fugi de mine tocmai ca sa nu il gasesc, ii e frica ca i-as putea face rau.
Plangeam, plangeam cu capul pe masa din bucatarie, atat de tare incat nu mi-am dat seama cand Indoiala intrase in casa si ma privea fara sa schiteze ceva, din pragul usii.
Am ridicat privirea, mai ca imi venea sa ma ingrop singura.
- Da, ma asteptam sa te gasesc in halul asta, atat stii, sa te lamentezi, sa te plangi si sa versi tone de lacrimi, sa omori milioane de lacrimi, doar pentru ca suferi tu, egoisto, la ele nu te gandesti? Ridica-te si sterge-ti lacrimile, si cere o data in viata ta ajutorul. Nu e nici o rusine.
Ma simteam cumplit, nu as fi vrut sa ma vada niciodata asa, m-a umilit, sau chiar eu ma umilisem. M-am dus in baie, era prima data cand o ascultam, m-am spalat si am iesit afisand un zambet fals si ponosit pe fata.
S-a uitat la mine cu usoara urma de mila si mi-a zis:
- Daca te-ai vedea de aici, ti-ai da seama ce zambet fals ai, te tradeaza ochii umflati si rosii. Hai sa iesim pe afara,la o plimbare.
In ziua aia ne-am plimbat mult, ne-am simtit bine, am ras, eram impacata, ma facea sa rad, era ca o prietena si dintr-o data mi-a spus,pe un ton sobru:
- Sunt o tampita, noi doua nu avem voie sa fim prietene, intelegi? Tu trebuie sa scapi de mine, sa ma omori, eu sunt ca o boala, mai mult rau iti fac, decat bine.
- Dar tu esti singurul lucru bun din ultimul timp, m-ai pus pe ganduri, m-am gandit la mine si viata mea, am inceput sa iti dau dreptate..
- Bun, asta inseamna ca intalnirea noastra se va sfarsi curand. Hai mananca inghetata, ca se topeste.
Amorteala si tacerea s-au lasat peste noi si inimile noastre.
In seara aia am avut un vis, am visat scena in care i-am deschis usa Indoielii la mine in suflet, in casa. Era imediat dupa ce Dezamagirea ma imbolnavise, moment in care am fost pusa la pamant de cei din jur si de mine, nu mai credeam in nimeni, nimic...Eram neant si neantul din mine vroia o casa in care sa se verse. A intrat pe furis Indoiala. Abia atunci mi-am dat seama, dupa ce am vazut scena, ca Indoiala vroia sa ma saleveze de gustul amar al Dezamagirii, si chiar daca durea la inceput, trecea.Era mai bine daca ramaneam putin cu indoiala, decat cu dezamgire totala. A alungat dezamagirea si i-a luat locul. Nici nu mi-am dat seama. Era salvarea mea Indoiala.
M-am trezit razand, cu gandul sa incep viata din nou, sa pun amintirle intr-un raft, sa le inchid acolo si sa nu le las sa imi afecteze viata. Vroiam sa ii zic si Indoielii, am iesit grabita din dormitor si m-am dus in sufargerie. Nu era nicaieri, am cautat peste tot. Am ajuns in bucatarie si am gasit un bilet pe masa de la ea:
" Ma bucur ca ti-ai dat seama de ce m-ai chemat si ce vroiai de la mine, a fost o intalnire interesanta, in general imi plac intalnirile cu oameni ca tine, atat de incapatanati, de obicei atunci traiesc cel mai mult. Si mereu reusiti sa ma surprindeti,voi oamenii. De obicei ma chemau imediat dupa ce venea Esecul, tu m-ai chemat dupa Dezamagire, durerea ta era atat de mare incat , initial, am refuzat mi se facuse mila, iar asa ceva nu este permis in Iad. Da, chiar de acolo vin, si acum ma duc acolo,sa ard in flacari. Stai linsitita, nu asa rau pe cat iti imaginezi, mie chiar imi place, dar gusturile nu se discuta. Iti doresc sa nu mai ai nevoie de mine, sa ai parte de tot ce vrei, si sper ca in timp sa nu mai fii asa agresiva, esti urata cand te enervezi. Sper sa nu ne mai intalnim. Aici unde stau eu nu ti-ar placea. Adio"
Am citit, am inteles si mi-am pus cafea in cana, era deja facuta. Indoiala trebuia sa ma asculte, eu nu eram ca ceilalti, aici avusese dreptate. Ceva din ea ramasese la mine, uitase sau eu nu lasasem sa ia de tot cu ea, i-a ramas parfumul pe bluza mea albastra.
Inca ii simt mirosul aici...pe canapea. Imi beau cafeaua si ma pregatesc sa ma imbrac, am o alta zi stresanta la serviciu, si azi chiar trebuie sa ma duc, desi stiu ca atunci cand voi veni acasa voi fi singura. Incepusem sa ma obisnuiesc cu ea....

Deşert

Aseara m-am culcat cu gandul la copilarie, si nu stiu de ce sau cum, am visat desert, am visat cum ma plimbam prin Sahara. De mult timp nu am mai avut un vis asa frumos, atat de real. Am simtit cum ma pierd in frumusetea visului, cum ating nisipul, cum ma contopesc cu desertul. Nu numai ca era un vis, dar intruchipa o dorinta enorma. Simt ca si cum as fi fost teleportata in desert si lasata sa ii descopar frumusetea prin simturi. Nu vorbeam, doar traiam, eram acolo singura in mijlocul neantului. Si nu mai vroiam sa plec, as fi ramas pentru totdeauna acolo,singura in desert. Nu as fi regretat, aura mea cred ca mai avea putin si lua foc la ce sentimente puternice aveam, era o explozie totala a trairilor. Vis intens, aproape real, acum simt ca as fi vazut Sahara cu ochii me, ca mi-a atins pielea mea desertul, ca m-a imbratisat si nu mai vroia sa imi dea drumul. Ma iubea desertul, ma venera iar eu eram la picioarele lui. Il stransesem tot in palma si nu mai vroiam sa ii dau drumul, nici vantul, nici soarele nu ma faceau sa plec. Desertul meu iubit ma proteja de toate. Parca traiam intr-o simbioza eu cu el, parca eram aceeasi fiinta.
La un moment dat, am simtit ca este un vis, un vis ce avea sa atinga finalul. I-am spus desertului si a s-a intristat. Am inceput sa plang, ploua. Desertul zambea, mi-a multumit, si a spus ca lacrimile mele l-au mantuit, ca numai eu i-am adus ceea ce cauta el de mult timp. In acelasi timp, m-am bucurat, si imi doream ,totusi, sa nu se mai opreasca lacrimile mele ca el sa poata fi fericit. Insa bucuria mea era asa mare, ca lacrimile au murit si ploaia s-a oprit. Desertul a tacut, m-a luat in brate si mi-a sarutat buzele.
Final de vis..m-am trezit, eram acasa in pat, dar stiu ca eu de fapt am fost in Sahara:)!Ramane secretul meu si al desertului!