miercuri, 8 septembrie 2010

Suflet alterat.Part 1



Eşec. Ăsta fusese cuvântul care îi guvernase viaţa în ultimul an. Pentru ea, toate sensurile cuvântului ăstuiase transformau în toate deciziile pe care le lua şi toate lucrurile pe care le făcea. Nu mai deosebea binele de rau, reuşita de eşes şi nici bucuria nu o mai găsea. Dimineţile ei erau toate la fel, parcă trase la indigo, un indigo marcat de tristeţe şi lipsit de zâmbet. Zilele se transformau în nopţi interminabile, iar dimineţile erau simple momente de luptă şi de agonie în sufletul ei.

Plângea, plângea ca un copil mic, neştiind de unde izvorăşte această tristeţe. În inima ei, nimic nu mai părea a fi pur, totul se transforma şi se altera. Nu privea soarele, nu privea cerul, nici măcar pe ea în oglindă nu se mai privea. Totuşi, din când în când, ca o senzaţie de deja-vu, îi apăreau în minte momente cu ea zâmbind şi bucurându-se. Păreau a fi clipe din viaţa altcuiva, trăite într-o altă viaţă. Culorile se pierdeau toate în nuanţe de gri închis. Muzica era surdă, toate sunetele sunau la fel şi nu mai transmiţeau nimic. Cuvintele fugeau de ea speriate, ca şi când ar fi vrut să le ucidă fără milă. Poate că asta o durea cel mai mult,lua o foaie de hârtie, iar pixul rămânea înţepenit în mână de parcă ar fi paralizat de frică. La fel paraliza şi inima ei, nu ştia de ce nu mai putea scrie. Ore-n şir, zile la rând, lua foaia şi o privea...Aceeaşi foaie rămânea goală, neatinsă nici măcar cu un cuvânt.

Şi ea, şi foaia se priveau triste. Coala ar fi vrut să îi spună ceva, dar în acel moment gura i-a fost atinsă de o lacrimă. Fata se ridică de la masă, trase jaluzelele şi privea pe geam. Un soare tomnatic umplea acum camera. Parcă ar fi înviat toate obiectele din cameră. Dar ea nu vedea decât nori cenuşi, aşa cum îi era acoperit sufletul. Trase jaluzelele la loc, oftă, privi puţin în cameră, de parcă s-ar fi mişcat toată cu ea şi se duse spre pat. S-a întins şi a stat aşa,cu ochii închişi până a apus soarele.

Foaia de hârtie stătea cuminte pe birou, aştepând răbdătoare cuvintele să o îmbrăţişeze. Era la fel de tristă ca fata, dar ea încă mai spera...Fata adormise cu lacrimi în ochi, neputincioasă,la fel cum se trezise. Totul în jurul ei era mut, doar bătăile inimii se auzeau în ecoul surd al nopţii...