Dincolo de absenta...este golul

Am sa tin pentru mine si in mine milioanele de cuvinte si sentimente ce ar putea iesi la suprafata. Si lacrimile de-as putea, le-as ineca, dar sunt mai puternice decat mine si ma infrang mereu, lasandu-ma fara glas, fara simtire, ca un pamant secat si uitat de atingerea ploii reci in nopti furtunoase.

Da, conteaza daca plang sau rad? Inima ta tot impietrita ar fi...Daca le-ar pasa tuturor de ceilalti, nu ar mai fi atata suferinta, dar ura si rautatea danseaza jocul ielelor pe masa diavolului. Mi-e sila de viata in sine, imi vine sa o scuip in ochi, sa o ingenunchez, dar nu imi ramane decat sa plec eu capul in fata ei si sa ingenunchez eu, timid, in fata ei, ca si cum as fi sluga ei.

Visele mele mor usor, usor, la usa fricii mele, lasand in urma, o amintire dulce-amaruie a sulfetului vesel ce aveam sa fiu candva, dar care a murit usor, usor, intrand in lumea asta ignoranta in care ma afund acum.

Ma inec in iluzii pe care mi le creionez din ce in ce mai mult pe harta sufletului meu, crezand ca intr-o zi, creierul meu le va identifica si mi-ar aduce linistea pe care inima mea o cauta diseparata, si oricat as dori sa pot visa incontinuu, uit sa o fac. Ma lovesc mereu de nepasare, la fel cum trupul meu s-ar izbi intentionat de un zid in flacari. Indiferenta ma ucide mai mult decat orice altceva, nici cutitul, nici glontul nu mi-ar taia carnea mai adanc decat o face indiferenta.

Fascinanta nu am sa fiu nicodata, oricat de mult mi-as dori. Nu stiu sa fascinez, stiu doar sa vars lacrimi, sa imi cant cantecul surd de privighetoare. Si atunci ce fac?

Nu imi ramane decat sa inchid ochii, sa ma gadile acordurile muzicii braziliene, sa visez la Rio de Janeiro, Grecia sau Egipt...inchizand imaginile mintii mele, in adancul sufletului meu.

Intinde-te, asa, usor, inchide-ti inima si nu o mai deschide nciciodata, nu faci altceva decat sa deschizi Cutia Pandorei, randindu-te in mod intentionat. Nu iubi sangele ce il varsa inima ta, nu uri lacrimile pe care ochii tai le jertfesc pentru obrajii tai...
Iubeste zambetul ce iti face ca sufletul tau sa trepideze in corpul asta absent....

Concurs PCNews

Deşi, în ultima vreme, multe lucruri s-au schimbat şi pentru că acum lucrez, nu prea am avut timp să scriu pe bloguri. Asta nu înseamnă că am uitat pasiunea mea pentru blog şi pentru scris. Promit să revin cu forţe proaspete cât de curând posibil.

Ceea ce mi-a trezit interesul a fost concursul pe care PcNews îl oferă, pentru cei mai talentaţi, buni, pasionaţi bloggeri, concurs la care m-am gândit să îmi încerc norocul şi să particip. Cred că ar fi primul de acest gen, dar am simţit nevoia să risc, să încerc, să îmi dau seama cât de bună sunt.

Pentru mai multe detalii, intrati aici: http://pcnews.ro/concurs-2008/

Nu sunt cea mai bună, nu ştiu dacă voi fi, dar sunt sigură că la finalul concursului voi avea o surpriză plăcută. Nu contează să câştigi neapărat, ci să ai curajul să participi!

Frânturi de aer

Oricât de mult ai vrea să respiri normal, nu vei putea. Pentru tine aerul e împărţit în trei: aerul trecutului, aerul prezentului şi cel al viitorului, în care nu ştii daca va mai fi destul aer şi pentru tine. Încerci să îţi deschizi inima tot mai mult şi exact atunci când decizi să o laşi să zboare, ea se izbeşte puternic şi e nevoită să rămână pe loc, cu toate temerile de care, se pare, că nu poate scăpa.

Câteodată, te uiţi în jur şi îţi spui că nu e de tine aici, îţi vine să îţi pui mâinile în cap şi să fugi rupând pământul, de frică. A, da! Normal că ai temeri, normal că de fiecare dată când începi să fii fericită sau îţi doreşti să zâmbeşti, vine o umbră de nesiguranţă, de frică, asupra ta, îţi fură tot aerul, iar tu rămâi un simplu suflet livid, nostalgic, melancolic, gata oricând să renunţe. Păi şi ce faci? Păi..nu prea ai de ales. Târâi sufletul ala livid după tine, te mai împiedici în mocirla, mai dai cu el de pământ,îl mai vezi puţin cum sângerează, dar nu îţi faci griji, ştii oricum deja că eşti lipsită de aer.

Te aşezi liniştită pe fotoliu, îţi aprinzi o ţigară, savurezi fumul ucigător, şi te cufunzi în euforie. Va fi întotdeauna cineva care îţi va fura aerul, spaţiul, viaţa. Hoţi de inimă,hoţi de viaţă, hoţi de suflete...
Dar parcă viaţa ta are uneori aroma fină, aromă de pasiune. Uneori,merită să o trăieşti pentru firavele momente în care tot aerul e al tău iar tu eşti prinţesa micului tău imperiu.

Deschide ochii, trage ultimele rămăşiţe de aer pe care le mai ai şi fugi oriunde sufeltul te poartă. Fericirea e în inima ta, tu alegi locul!