Moartea vietii

Intodeauna o fermecase senzatia asta de deja-vu ce o simtea mai mereu in viata ei, nu intelegea cum atunci cand isi intorcea capul, corpul ei parca se schimba, timpul se oprea in loc, oamenii erau brusc din necunoscuti, cunoscuti, toate astea pentru o fractiune de secunda ce trecea atat de incet si sacadat, parca timpul era ireal,parca se masura altfel. Nici macar lumina soarelui nu ii mai atingea trupul la fel.
Desi o fermeca aceasta senzatie,acum ii era mai mult frica, se comporta ciudat. Sangele aproape ca ii pocnea in vene, greutatea corpului o punea la pamant. Rezemata de acel zid, se uita in gol la tot ce o inconjura. Atunci isi daduse seama ca tot ce vedea, traia acum, mai traise o data, si inca o data, si inca o data. I se repeta viata la infinit si ea nu putea face nimic. Credea in reincarnare, dar nu asta era aici. Ea pur si simplu era condamnata sa isi traiasca aceeasi viata la infinit. Uneori uita, treceau multe vieti fara sa isi aduca aminte, alteori impactul era prea mare. Acum era ceva diferit, acum ceva se schimba in ea. Deja isi stia fiecare gest pe care avea sa il faca, totul era premeditat, totul era de la sine inteles, iar avea de gand sa traiasca cu asta pana la sfarstiul vietii asteia.
Se duse acasa ,se intinse in pat, inchizand ochii si incercand sa adoarma, insa deja stia ca nu va putea dormi, urmatorul gest il anunta pe celalalt.Infinitatea si nemurirea o speriau de moarte, o stare de anxietate o acapara. Ce putea face? Ce poti face cand iti stii viata din gest in gest,cand stii ca aceeasi viata ai sa o traiesti la infinit?
Ea a ales sa se sinucida, stia ca asta e singurul gest pe care nu il mai facuse niciodata, deci nu avea cum sa se repete. Isi luase perna si si-o puse pe fata, o tinu asa cateva zeci de secune, si dintr-o data, din strafundul creierului si al amintirilor aparu o imagine in mintea fetei: senzatia de deja vu isi luase locul. Mai incercase si alta data sa se sinucida insa nu a reusit, totul se repeta si acum, insa ea nu avea aceasta amintire. Fata incremeni, simti ca viata ei nu ii mai apartine, ca nu mai are liber arbitru, deja se simti partasa la un joc murdar si diabolic al unui om scrintit.
Nu ii mai ramanea nimic din viata ei, nu mai avea nimic, intindea mana dupa o cana, simtea ca a mai facut gestul asta, ca mai fusese undeva, candva, in acelasi loc, la fel. Totul se repeta,ea nu mai avea nimic, decat o caricatura de viata, fara liber arbitru, fara nimic.Nici viata nu si-o putea lua, traia intr-o inchisoare a vietii ei. Se intreba de ce Creatorul i-a luat liber arbitru, de ce la un moment dat il avea si acum totul ii este repetitiv,pus deja pe masa vietii, fara ca ea sa poata alege?
Nu avea nimic de facut decat sa traiasca condamnata aceasta viata, fara libertate, fara putere de alegere si cu senzatia aceasta de deja vu mereu in ea. Nu mai avea dorinta de viata, nici o bucurie nimic, era doar un corp care traia, se plimba si consuma,sufletul ei nu mai avea viata si nimic din ea nu mai era ceea ce candva se numea OM.
Ideea de repetare la infinit a vietii, de viata deja aleasa si predestinata, ar duce la disparitia vietii spirituale a omului.
Omul e facut sa aleaga, daca ii iei acest drept si aceasta putere,il poti transforma usor intr-un simplu animal.