Steaua singurătăţii

Stau singură în noapte
Lângă acel copac ce
Mi-a devenit prieten
Îmi aştept liniştită
Moartea ce are să vină.
Ochii mei nu mai văd
Decât acea stea căzătoare
Care alunecă pe cerul întunecat
Aşa cum viaţa mea s-a scurs.
Zvâcnirea şi ea s-a stins,
Pasiunea s-a topit
Viaţa mi s-a scurs prin vene.
Inima mea nu mai are forţă să bată.
Parcă aud un ciripit, parcă o cascadă.
Nu mi-e frică de moarte.
Pleoapele grele se ating
Corpul se îmgreunează pe pământul ud.
Aştept să mă ridic la cer.
Să îmi reiau locul
Între stele, stele ale singurătăţii.
Răceala m-a cuprins
Închid ochii...
Steaua singurătăţii mă aşteaptă!