Nu stiu sa pierd

Nu am învăţat să pierd, deşi am pierdut atâtea şi atâţia. Invaţă-mă tu, fă-mă să înţeleg de ce mereu când decid să risc, atunci pierd cel mai mult. Deşi sunt obişnuită cu sentimentul ăsta, pare încă un necunoscut. Pierd constant, dar nu ştiu să pierd. Şi acum îţi aştept cuvintele ca o binecuvântare, dar ele nu apar, s-au risipit undeva pe drum şi am rămas cu tăcerea macabră ce mă înconjoară.
Instinctul imi spune că tu urmezi pe lista mea de pierderi..şi trăiesc aşteptând momentul când am să te pierd. De ce te pierd?Pentru că aşa e normal, pentru că trebuie să învăţ să pierd.
Şi totuşi nu vin cuvintele tale..le aştept cu atâta ardoare..Îmi urăsc lacrimile ce curg pe obrajii fierbinţi, ele arată neputiinţa mea de a mă obişnui cu faptul că te pierd, dar ştiu că vine ziua când totul se sfârşeşte, iar cuvintele tale vor fi de prisos. Cuvintele omoară oamenii, dar fără ele nu am exista. Minte-mă cu cuvinte, nu mă lăsa să văd realitatea prin tăcere.
Şi până la urmă, când am să învăţ să pierd?Când nu voi mai avea ce pierde, când o să fiu o adiere a ceea ce am fost cândva. Acum îţi dau drumul, te las să îţi alegi drumul, nu te uita în urma ta, nu o să îţi vezi decât umbra, eu nu am să mai fiu. În final, nu ne avem decât pe noi înşine....restul se pierde pe drumul vieţii.