Pierdut în tine însuţi

Uită-te la tine...Eşti una dintre acele hiene din această lume nebună, condusă de haos, zi de zi. Eşti un simplu bufon pe scena acestui circ numit societate. Frustarea ţi-e întipărită pe chipul acoperit de ridurile tristeţii. Degeaba eşti tânăr, spiritul tău e de zece ori mai bătrân. Tu urăşti tot ce iubeşti, tocmai pentru că iubeşti, te minţi că eşti impăcat cu tine însuţi, însă nu ştii cum sa ieşi la suprafaţă, îţi închini o falsă odă a singurătăţii, dar de fapt eşti neputincios şi singur, doreşti atenţie şi iubire, insă nu mai ai curaj să ceri.
Durerea ta se transpune in durerea altora. Cei care văd în tine un om demn de iubit, se sfăşie chiar aici sub ochii tăi, dar tu eşti prea nepăsător, prea încrâncenat sa vezi durerea altora. Pari un suflet singuratic, ce nu are nimic de oferit, dar de fapt ai mai mult decât crezi tu, insă ţi-e frică să o faci din nou, să rişti, te afunzi in carapacea ta. îţi duci zilele ca zeu, deci nemuritor,deci nu poţi avea pe nimeni lângă tine. Ţie îţi place să crezi asta şi consideri că, iubind, vei afla crudul adevăr: că eşti muritor, căci în iubire fiecare îl omoară pe cel ce îl iubeşte. La tine nu mai există decât un anotimp: iarna, iarna ce ninge mereu peste sufletul tău. Nu îi mai vezi nici pe cei care credeau în tine. Îi omori pe toţi, pe rând; e mai uşor să iei fără să dăruieşti. Sufletul tau frânt se scurge, pur şi simplu. Omori tot ce e bun în jurul tău.
Ştii ce e trist? Că nu vezi nimic din ce te înconjoară. Eşti orbit de singurătate şi tristeţe. Iartă-mă. iartă-mă că am apărut sub privirea ta. Eu te blestem că ţi-am întâlnit-o. Nu ai inimă, nu ai suflet, eşti doar o umbră palidă a ce erai cândva, înainte ca EA să îţi sfâşie inima, înainte ca TU să frângi inima ALTEIA... înainte ca ALTA să frângă inima ALTUIA din cauza TA.
Zâmbeşti, dar înăuntrul tău mori!