Ingerul doarme, demonul s-a trezit!

Noaptea işi face apariţia. Fiara din mine ţipă, îşi cere dreptul la viaţă. Vrea să înlocuiască partea bună, să mă acapareze cu totul. Şi mă simt neputincioasă în faţa ei. Mă prăbuşesc şi o las. Ce rost are să mă bat cu ea?
Demonul imi rupe sufletul, îngerul se stinge uşor, ca o flacără în vânt. Frică nu mai am, cred că deja m-am obişnuit cu fiara. Teama, în timp, s-a dizolvat in negura nopţii. Ingerul doarme, demonul s-a trezit! FIARA.....asta am devenit. Acum ce fac? Raportez lumea înconjurătoare la ce sunt sau încerc sa aduc fiara la acelaşi statul cu lumea? Dar EA e deşteaptă, simte...simte celelalte fiare. Prin ochii mei le vede. Şi sunt atât de multe.. Uite şi îngerii, sunt tot demoni ce se furişează ziua in chip laminat si îşi iau aripile înnegrite de durere şi angoasă. Dar uite-le lacrimile îngerilor, sunt sângerii şi îşi păteaza faţa luminată. Se simte bine fiara, se hrăneşte cu lacrimile îngerilor. Ei suferă atât de mult, cred că îi invidiază pe demoni. Ei eşuează, răutatea ne-a acapart pe toţi, bunătatea de mult a a apus.
Râsul demonului se aude grotesc şi isteric, in ecoul nopţii triste, aripile se frâng, una cate una, pe rând. Imagine apocaliptică, suflete rătăcite, diavolii bucurându-se, îngerii îngenuncheaţi în faţa lor, cu aripile smulse, atârnând pe jos, lacrimile înroşindu-le.
Dimineţa se apropie, noaptea se grăbeşte spre alt suflet, spre alt război interior. Am revenit, fiara s-a ascuns, dar stiu că la noapte va reveni, şi poate va fi şi mai puternică. Îngerul e slăbit, mai are o aripă; si aceea stă să cadă. Nu am văzut niciodată aşa un înger trist si răpus.
Dualitatea e firească, fiecare purtăm un inger şi un demon cu noi. Depinde pe care îl alimentăm mai mult. Dar trebuie să fim conştienţi că trebuie să le acceptăm pe amândouă.
Se înserează....din nou...ingerul doarme, demonul s-a trezit!