Nu exista Dumnezeu..probabil ca deja ma condamnati, dar eu nu il simt si nu am nevoie de el, de aia nici nu scriu cu litere mari. Eu sunt Dumnezeul meu. Nu ma inchin lui si nici nimanui, nu am de ce, refuz sa cred in invataturile astea prostesti, Sunt in proces cu lumea, vreau sa fac recurs dar nu mai pot. De fapt pot..nu ?Doar sunt Dumnezeu.
Vreau sa vad lumea prin ochii mei si numai ai mei, vreau sa simt oamenii asa cum sunt ei, vreau sa rup barierele, sa fug, sa cad, sa rad, sa zambesc, sa plang, sa castig, sa pierd, sa fiu la pamant, sa fiu deasupra tuturor. Si nu am nevoie de El, hai sa scriu cu litere mari, sa se simta si el important.
Furia din mine isi spune cuvantul, furia fata de El, ca este numai o mascarada totul, iar noi, oamenii in slabiciunea noastra ii facem jocul. Ce Rai, care Iad? Iadul e aici, il traim, Raiul ...e un basm pentru optimisti. Furia ne caracterizeaza pe toti.
Unde e Dumnezeu cand mor copiii si civili in razboi? Unde e Dumnezeu cand cele mai dragi fiinte de pe Pamant iti sunt rapite fara nici o explicatie?Unde e Dumnezeu cand omul, creat de el ucide cu sete si fara regret doar ca isi satisfaca niste instincte animalice?Unde e Dumnezeu cand orfelinatele sunt pline de copiii care nu au avut dreptul de a alege? Unde e Dumnezeu? Si sa nu aud tampenii cum ca e in sufletul nostru. Acolo in suflet, nu exista decat un camp minat care declanseaza sentimente,bune, rele, ele explodeaza.Unde e Dumnezeu cand cei pe care ii iubesti te dezamagesc si te parasesc? Unde e El cand propria familie nu te iubeste si te distruge?Unde e El cand iubirea nu mai e?Unde? De ce se ascunde?
Daca suntem creatia Lui, inseamna ca noi suntem D-zeu pe Pamant si el om in Ceruri, parafrazandu-l pe Lucian Blaga, dar in acelasi timp daca suntem facuti dupa chipul si asemanararea Lui, in El sunt adevaratele radacini pentru crima, ura, iubire, bunatate, rautate...Oare e fericit?Oare stie ce inseamna fericirea?Care mai e rolul nostru pana la urma? Sa ii izbavim lui pacatele sau sa reusim sa atingem un nivel asemnator lui?
Ma intreb daca sunt agnostica sau atee, asa cum vorbeam cu un bun prieten de al meu acum cateva zile. Agnosticul nu crede ca se poate afla daca exista Dumnezeu, ateul nu crede deloc in existenta lui. Cred ca atunci cand iese furia spun ca sunt atee, cand ma domolesc sunt agnostica, De obicei, reusesc mereu sa imi dovedesc aproape totul, El ramane un mister, o enigma,pentru unii el este sensul vietii, pentru altii nu semnifica nimic si poate altii l-au vazut...
Poate ca imi e frica sa cred ca exista ceva care imi guverneaza viata indiferent de actiunile mele, ar fi prea dureros pt creierul si spiritul meu...Nu as vrea sa mor si viata mea sa fi fost un joc.
Acum sunt domolita deci sunt agnostica, dar....tot eu raman propriul meu Dumnezeu ma autoditrug, ma venerez, ma urasc, ma iubesc, ma inchin mie, ma condamn, dar exist, nu sunt o iluzie, sunt vie!
Nu ma judecati..pentru voi exista? DE ce si unde il vedeti sau simiti?Sunt curioasa sa aflu...
3 comentarii:
Supertitio-onis
Eu vreau să fiu zeul meu dintâi
şi nemuritor pe timpul vieţii;
Fără dogme sau credinţe
şi mie să mă închin.
O poezie scrisa de mine pe care ti-o dedic.. suntem in asentiment :P
Hmm... Fiecare cu parerea lui..
Asta e a mea!
Cred ca exista Dumnezeu, cred ca el este omniprezent!
Il simt, stiu ca e cu mine in fiecare clipa.
te intrebi de ce El iti pare ca nu e prezent in toate situatiile naspa care se intampla. pai, Dumnezeu, cand a creat omul, i-a dat dreptul de a alege. Oamenii au ales pacatul, pentru ca este mult mai usor sa pacatuiesti decat sa faci bine. Dumnezeu este dragoste...dar oamenii nu stiu sa iubeasca, nu stiu sa isi caute decat interesul lor. insa va veni un timp cand v-a trebui sa dam socoteala pentru faptele noastre de pe pamant, dar nu avem altceva decat sa asteptam sa vina acea clipa, si sa ne traim viata asa cum alegem, in pacat, sau sa incercam pe cat posibil sa scoatem pacatul din viata noastra, si sa fim niste oameni mai buni, sa cautam interesul celor din jurul nostru, si sa ne punem pe noi insine pe ultimul loc.
Citez: 1 Corinteni , cap 13
'Capitolul 13
1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. '
Dumnezeu exista si El ti se arata doar daca tu vrei sa il cauti si sa il primesti in inima ta. Trebuie doar sa crezi!!!
Trimiteți un comentariu