Spectacol la miezul nopţii

A trecut de miezul nopţii cu puţin, teoretic am început primăvara, astenia o aveam de câteva zile bune, lenea şi sictirul corespunzător acestui eveniment şi-au făcut apariţia la timp. Da, sunt încântată de apariţia ghioceilor, de ciripitul păsărilor, de dimineţile uşor călduroase....

Şi în contrast cu acest sentiment satosfăcător, miezul nopţii a adus cu el şi o stare de nelinişte, de angoasă, ceva ce există în interiorul meu. Pe o canapea stau tolănite gândurile mele de iarnă, uşor amorţite, înţepenite, fără vlagă. Lângă ele, gândurile de primăvară, zglobii şi cu un parfum de prospeţime, li se citeşte fericirea pe chipuri.

Dar între gânduri stă un perete de sticlă, ce le dă voie să se privească, să se analizeze, ştiu unele de altele, însă nu se pot atinge, nu se pot mirosi, nu se pot apropia. Gânduri despărţite de un perete...Se zbat să spargă peretele, să ajungă unele la celelalte. Gândurile de primăvară au mai multă forţă, cele de iarnă par uşor mai graţioase, dar cred că din cauza modului lent în care se mişcă, fără viaţă.

Reuşesc să spargă peretele, explozie de gânduri, de parfum, de prospeţime, de amorţire, gândurile levitează acum deasupra canapelei, în aer, în mintem, în suflet, fug pe fereastră, se duc în lume... 1 martie a venit, gândurile mele au prins glas şi au prins viaţă, neliniştea devine constantă, are un rimt normal şi regulat.

Dacă mi-aş alege anotimpul în care să mă nasc, ar fi primăvara. Aş alege pentru că o dată cu nasterea mea, se naşte totul din nou pe Pământ. Totul prinde viaţă, miroase a prospeţime, a flori, a libertate, a fericire. Fericirea are parfum de primavară amestecat de iarnă, îndulcit cu aroma ploii de vară şi colorat de frunzele toamnei.

Fie primăvară, fie iarnă, fie vară sau toamnă, neliniştea apare în sufletul meu şi îşi găseşte locul potrivit ei, în sufletul meu, unde stă şi hibernează. Gândul bate la poarta speranţei în miez de noapte, ea îi deschide şi îl invită înăuntru.... Aşa se nasc marile speranţe, la miezul nopţii...