Dacă timpul şi-ar apleca braţele asupra mea, l-aş îmbrăţişa şi aş încerca să îl fac să îmi explice de ce mereu ne dorim ca timpul să treacă mai repede, să ajungem la anumite etape, ca atunci când suntem la acele etape, să îl rugăm să mai stea, să nu plece, să nu ne lase din braţele lui.
Tinereţea e o virtute ce se risipeşte, care nu este apreciată la momentul ei, ci prea târziu, atunci când este o amintirea, o melancolie a vremurilor trecute. Anii care sunt acum nu vor mai fi, nimic nu va mai fi, fiecare zi din viaţa noastră este unică, trăieşte precum fluturii, o singură zi. Ziua nu are decât o zi la dispoziţie să trăiască şi să moară, este condamnată să moară la sfâarşitul zilei.
De multe ori, îmbin ziua cu noaptea, trec din una în alta, numai ca să mai prelungesc zilele, deşi ştiu că moartea este inevitabilă, dar prelungesc coma. Insomniile îmi guvernează viaţa, e ca şi cum aş vrea să simt fiecare minut cum imi trece prin fiecare por al pielii.
Am înţeles azi că sunt tânără şi încă naivă, dar în acelaţi timp liberă, liberă să mă bucur, să mă distrez, să fac tot ce vreau, chiar dacă acum pare cel mai greu de indeplinit. Am 19 ani, viaţa mă iubeşte, iar eu trebuie să învăţ să o iubesc şi eu la rândul meu.
Femeile sunt tragice, femeile sunt deprimate, iau totul mult prea serios şi analizează şi cel mai mic detaliu. Uneori, sunt de acord cu aceste afirmaţii. Uneori, viaţa se evaporă, se risipeşte, se pierde în urma acestei analize în detaliu a vieţii pe care, de exemplu, eu una, o fac. Acum nu îmi doresc decât să mă bucur de fiecare zi aşa cum e, de fiecare om aşa cum e el, şi eu la rândul meu să reuşesc să îi bucur pe alţii.
Arta de a te bucura de ceea ce ai, de clipa pe care o trăieşti, se învaţă mai greu decât arta de fi mereu dezamăgit şi trist din cauza vieţii pe care o ai. Prima pare destul de visătoare, însă este singura care ar mai putea aduce puţină lumină în acest întuneric creat de lumea în care trăim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu