Frământări interioare

De unde vin toate sentimentele pe care le am acum in mine?De ce le simt atât de intens de parcă inima ar vrea

să părăsească trupul?Şi într-o clipă ochii mi se inchid, mâinile imi alunecă şi trupul cade la pământ.Nu mai am glas,

lacrimile sunt reci şi nu le mai simt,trupul se eliberează de povara sufletului.Toate trăirile mele se risipesc in aerul

îmbâxit şi devin efemere toate visele mele.Simt ca şi cum viaţa s-ar scurge într-o clipită, ca şi cum s-ar irosi in bucla

timpului.

Îmi văd trupul întins pe jos,sângerând,dar eu mă simt atât de uşurată, deşi mi-e dor de acel pretext pentru a suferi,

plânge,iubi,râde.

Întotdeauna mi-am dorit să mor,din clipa în care m-am născut.Acum, că am murit,vreau să mă nasc din nou!

Simt că am glas,dar nu pot ţipa.Simt că ţip,dar nimeni nu mă aude.Deodată nu mai exist pentru nimeni.Îmi voi

duce povara nemuririi pe umerii sorţii.Ce poate fi mai frumos decât să umblu în infinitul cer deasupra lumii materialiste

si superficiale?Acum ating norii ...singură si fără glas.Acum aş vrea sa fiu cu tine,dar nu mai pot.Oricât aş fi suferit,

TU mă făceai să iubesc.Şi nu pot uita asta.Sufletul meu se înalţă împreună cu dorul pentru tine.Şi norii incep să

plângă,cerul se întunecă şi fulgeră,iar eu aleg sa fiu materie risipitoare,dar să iubesc,decât să fiu spirit nemuritor,

vesnic rătăcitor şi singur.

Oare tu ce ai alege în locul meu?Oare tu iubeşti la fel de mult ca mine?Oare tu ai face acest sacrificiu?Dar de ce

eu nu pot alege altceva?De ce mereu mă întorc in lumea derizorie si murdară de sentimente negative...

Credinţa ne ajuta pe toţi să mergem mai departe.Si nu mă refer la credinţa faţa de Dumnezeu,ci credinţa în

oameni şi virtuţiile lor.Credinţa că într-o zi se vor izbăvi şi vor alunga răutatea.

Tu eşti pentru mine ca o iarnă grea.Pe cât de frumoasă,pe atât de rece si grea,imi intri in oase si ma străpungi,

mă doare...mă faci sa plang cu lacrimi însângerate.

Ce e mai presus de noi pe Pământ?Nimic.....Esti o piedică şi izbândă în acelaşi timp.Te urşsc si te iubesc în

acelaşi timp.

Câteodată îmi doresc să mor de tot şi fizic şi spiritual.Să nu mai trăiesc,să nu mai simt viaţa.Viaţa este cea

mai mare povară pe care o primim când ne naştem.Mulţi sunt eliberaţi atunci când mor.Eu...eu astept...Să vii să mă

salvezi de propria-mi fiinţa.Eu, de fapt,am nevoie de tine.Mă hrănesc cu puterea ta,cu dragostea ta,cu lumina din privirea ta.

Ştiu,nu ai inţeles nimic din ce am scris.Nici nu ai cum.Aici e o parte din sufletul meu,aici sunt eu.Nu ma recunoşti?

Eu mă recunosc în fiecare cuvânt.Sunt aici:pesimistă,vie,fericită,tristăa,moartă,iubitoare,încrezatoare.

De fapt,am scris pentru mine,nu pentru tine.De tine m-am folosit ca să mă explic eu.Ştiu că în fiecare dintre noi

este un erou ce se salveaza de el însuşi!!!