Nimic nu e alb sau negru, cu atât mai puţin în viaţă, ea fiind plină de nuanţe de gri. Aş vrea să poată fi simplu, să pot alege, sau să pot spune: alb sau negru, însă între ele, milioanele de nuanţe cenuşii fac drumul greu dintre cele două.
Acţiunile noastre,şi în general, întâmplările noastre sunt relative. Ceea ce considerăm de multe ori ca fiind rău, negativ, nepotrivit, poate fi complet invers pentru un alt om. Relativitatea asta ne face să fim nesiguri de propriile gânduri, sentimente, decizii. Când pentru tine este bine şi pentru celălalt este rău, începi să te îndoieşti de fiinţa ta sau de cei de lângă tine.
Griul apare mereu aici, el se amestecă uşor cu albul sau negrul... Ca pictor al propriei mele vieţi, imi dau seama câte nuanţe există, câte posibilităţi de a exprima acelaşi lucru prin combinaţii diferite de culori pentru a da aceaşi nuanţă. Însă de cele mai multe ori, aleg cele mai posibile combinanţii, iar nuanţele mele nu ies niciodată cum vreau eu. Nuanţa vieţii mele este cenuşie, dar nu pentru că aşa vreau eu, ci pentru că nu găsesc acel roşu de care am nevoie, acel roşu care fuge de mine. Câteodată, sunt oameni lângă mine care îmi împrumută puţin din roşul acela, şi atunci îmi iese ce vreau eu.
Viaţa mea este pictată cu suflet şi pasiune, cu iubire şi tristeţe, dar este o viaţă trăită. Nuanţele mele nu sunt şterse, capătă strălucire şi contrast.
Tabloul vieţii mele are roşu, negru şi cenuşiu..Albul se află în toate...Cred că astea sunt culorile vieţii, iar rozul...este doar o letargie, o comă. roz nu există, există viaţa în roşu....dar niciodată prea roşu..
Fiecare are culorile vieţii lui..La viaţa mea aş adăuga puţin albastru. Clar, am nevoie de albastru...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu