miercuri, 12 decembrie 2007

Ultima zi din viata mea

Era ultima zi din viata mea...Si stiam asta,nu crezusem niciodata ca am sa stiu cand am sa mor. Ma apasa atat de mult moartea incat am crezut ca am sa mor inainte ca moartea sa vina dupa mine, ca alta moarte o sa i-o ia inainte. Da, exista mai multe morti, murim in fiecare zi si nu ne dam seama, numai moartea totala si integrala, deodata ne atrage atentia si ne sperie, numai moartea fizica ne ingrozeste. O, dar cate Morti sunt, prea multe sa le putem observa.
Bun..acum ca stiu ca azi e ultima zi ce sa fac? Sa le spun celorlalti?De ce? Mai bine ii las sa creada ca am sa traiesc si maine, iluzia ,in fond, ne tine in viata. Atat cat e viata ..Acum, oricate iluzii as avea, nu as mai putea trai pentru ca nu mai am viata, am ajuns la sfarstiul ei..Da, as putea sa o traiesc cu incetinitorul, dar nu mai gasesc butonul, am uitat unde sa apas, sa imi privesc viata in ochi si sa mai trag de ea.Eh, la dracu, mor, ma duc, ma risipesc in infinitatea Universului, prind viata in lumea stelelor, nu e asa grav.
Dar ma uit in jur, si stiu cati oameni dragi las in urma..ma uit in ochii lor, incerc sa ii mint cu un zambet apatic, oare stiu ca asta nu e un zambet ci o lacrima a unui om trist pusa pe fata unui om vesel? Eu mereu am fost un om nefericit ce a zambit mereu, am stiu sa imi ascund nefericirea cu atata iscusinta, incat unii ma credeau cea mai vesela persoana. Nimeni nu se uita atent, la ce ascund gesturile, privirile, zambetele.Dar nu asta conteaza acum....
Ultima zi...prima din alt inceput! Si acum ce sa fac? Sa stau sa imi astept moartea pe un fotoliu sau sa ma agit?Are un rost in fata Ei cum reactionez?Nu prea cred ca se lasa intimidata de asa ceva, tocmai cu aceasta frica se hraneste ea. De ce as ajuta-o si eu sa se dezvolte?
Ma mint singura..eu nu contribui la nimic, sau ma rog..nu mai contribui...eu doar mor! In ultima zi a vietii mele, ma gandesc atat de mult la viata...cred ca niciodata nu m-am gandit asa mult, cand credeam ca mai am mult de trait, vorbeam mereu mult despre moarte, nu mi-era frica...eram invincibila,acum...mi-e dor de viata asa cum desertul implora cerul sa ii aduca un strop de ploaie sa mai stearga fierbinteala nisipului. Dar nu, acum sunt suflet viu ce nu e gata sa se dea batut, dar care stie si isi asteapta moartea.
Decid sa imi petrec aceasta ultima zi singura...nu vreau sa ii fac sa sufere pe cei din jurul meu, nu vreau sa ii mint, nu as putea, lasa-i sa isi aduca aminte de mine..asa vesela, cum toti au crezut ca sunt.Acum imi dau seama ca da, eram vesela si iubeam viata de asta acum moartea ma ingrozeste, ca am iubit viata...si inca o mai iubesc.
Ma asez pe fotoliu, o astept, ce altceva sa fac? Gasesc butonul, opresc viata, ma uit la ea, asa usor, imagine cu imagine, cate zambete si rasete in viata mea, cate momente placute, pana si lacrimile, imi sunt zambete putin mai triste. OF, am iubit viata atat de mult..si ea ma iubea atat cat putea ea. Nu ma putea iubi prea mult, ca ii facea pe altii gelosi, dar stiu ca pentru mine avea ceva special. As vrea sa o rog sa imi mai dea timp, sa invat sa o pretuiesc asa cum trebuie, sa ii multumesc. Dar acum ce rost mai are?
Moartea e la usa, o simt atat de bine,moartea are un miros specific, atat de inecacios, dar in acelasi timp simt si un miros proaspat, de mult nu l-am mai simtit..e mirosul vietii..Pulsul incepe sa imi bata din ce in ce mai tare.
Moartea si Viata sunt aici.Moartea bate la usa, iar Viata ii deschide! Intunericul Mortii acapareaza Lumina Vietii, iar efectul este o explozie ce ma arunca jos, pe podea. Viata se lupta pentru ca eu sa nu mor, Viata crede in mine, m-a iertat ca nu am pretuit-o atunci cand trebuia.
Viata e la pamant, Moartea pare sa castige, incepe sa imi fie frica, apoi imi dau seama ca asa o hranesc, imediat incep sa ma calmez,si sa capat curaj. Ma ridic si ii intind o mana Vietii, se ridica si ea..Moartea se sperie, si se pierde in negura serii. Ii zambesc Vietii, iar ea se apropie si imi sopteste: Oamenii nu pretuiesc viata decat cand mor!
A fugit si Viata, am ramas singura in camera, vie..Am inteles ca nu am sa mor, ca mai am mult de trait, si stiu ca mereu Viata va fi langa mine si ma va veghea, dar eu deja o pretuiesc, o iubesc si ea stie!
Viata m-a salvat de la Moarte...

Niciun comentariu: