Închid ochii şi îmi imaginez...parcă aud valurile Mediteranei ce se frâng de timpanul meu, muntii se înalţă şi ei falnic din spatele valurilor, ce reuşesc sa fie la înălţimea munţilor. Soarele îmi mângâie trupul ce tânjeşte după atingerea sa, nisipul îmi gâdilă uşor tălpile.
Mi-e dor de Grecia, de magia acelui loc, acolo fiecare loc are bucăţica lui de poveste,te simţi în permanenţă privită din împărăţia cerului de către zei. Mi-e dor de mirosul mării, de gustul sărat ce îmi inunda gura şi îmi pătrundea în piele, mi-e dor de albastrul acela divin şi cristalinul mării, mi-e dor de tot. Mă uit pe geam şi nu vad decât blocuri cenuşii, o vreme urâtă, totul posomorât şi anost. Închid ochii şi văd peisajul ce imi face inima să trepideze de emoţie. Grecia m-a făcut să iubesc marea din tot sufletul pentru că mi-a adus muntele o dată cu ea, si pentru că marea ei e nemaiîntâlnită. Va rămîne un loc al frumoaselor amintiri petrecute cu cei dragi, al peisajelor parcă rupte din poveşti, al seriilor de magie, al libertăţii, al fericirii.
Încă visez Grecia...dar sunt trezită din vis de un claxon al unei Dacii de pe strada mea. Sunt tot in Bucureşti, tot pe strada mea, intre casele cenusii, fără munţi şi fără mare...toate la am în suflet
Grecia, aşteaptă-mă că vin să îţi adun marea într-un pumn şi munţii în altul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu