Primul fulg de nea

Noiembrie seara...eu ca intotdeauna în faţa PC-ului lucrând şi evident stând on-line pe mess aşteptând noutăţi. Un prieten mă întreabă dacă am privit pe geam. I-am răspuns scurt că "nu, de ce?"...şi atunci mi.a spus:"Ninge"....Imediat m-am dus să verific....aşa era. O bucurie imensă mi-a inundat atunci sufletul. Fulgii erau mari, rotunzi. Mi-era dor de ei, deşi ştiu că nu trăiesc mult, ei se nasc în cer, trăiesc pe drumul dintre cer si pămănt iar pe asfaltul greoi si gri işi dau duhul. Şi uite aşa milioane de fulgi de nea mor...nici nu ne dăm seama.Şi când mă gândesc că îmi doream să fiu un fulg de nea când eram mai mică .M-am răzgândit, rămân o rază de soare. Revenind la ninsoare,ce cuvant..atât de rece...si meteorologic, pe când fulg de nea, prin denumire devine o metaforă.
Nu îmi place iarna, deşi sunt născută iarna, prefer vara, căldura, nebunia ei, soarele arzător, însă mereu duc lipsa iernii, în lipsa ei mi se face dor de ea, cred că o parte din mine îi rămâne ei fidelă.
Tot pe geam sunt..mă uit, privesc, admir, păstrez în suflet. Primii fulgi de nea au ceva unic şi special, ceva nepământean. Am prins unul in palma mea, însă cum am deschis palma, el s-a topit şi s-a transformat în picături...simple picături. Şi fulgul meu? De aş putea păstra unul pentru tot anul, dar rămăn cu dorinţa.
Nu mai ninge, s- a oprit, ridic ochii spre cer...nu văd decat întuneric, am revenit la normal, momentul de magie s-a dus..am să îl aştept pe următorul.
Şi fulgul meu?...