La ce mai visam azi?

De mici, avem tendinta de ne proiecta o viziune asupra realitatii in mintea noastra, o viziune a vietii, dupa care ne ghidam pe tot parcursul ei. Facem asumptii, proiectam iluzii si ne indemnam sa ne atingem visele. Un om fara un vis nu are nimic, conform spuselor " de duh". Tindem spre a materializa cu orice pret acel vis, pe care il consideram noi a fi visul vietii, scopul, telul, esenta existentei noastre.

Lumea in care traim se schimba cu viteza luminii, ce era valabil acum, dispare peste o secunda, e mereu imbunatatita, upgradata, de zici ca existe resurse nelimitate pentru ca lumea in care traim sa nu ramana niciodata aceeasi. Continuu in proces de metamorfozare, lumea in care traim,"THE WORLD", isi pierde esenta si identitatea. Fiecare individ incepe sa isi piarda indentiatea pe drum, nemaigasindu-si locul pe aceasta minunata planeta albastra.

Visul permanent si actual este depasirea crizei mondiale, unde te uiti, fiecare dintre noi se confrunta cu ea si incearca sa o depaseasca. Cel mai dulce si proaspat vis este sa ne pastram jobul, sa avem bani de facturi, sa platim rate si eventual, sa avem si un ban de o iesire cu oamenii dragi, sa nu ne inchidem ca omul primitiv in pestera. Atat, nimic mai mult! Sa avem bani, sa trecem de ziua de azi spre cea de maine, sa avem bani de benzina, sa avem bani de rate la casa, masina, bani pentru factura la mobil, bani de iesit in Bamboo. Dar esenta noastra unde e? In litri de benzina, in mii de dosare si hartoage la birou, in hartii frumos colorate, cu imaginea unor mari oameni de cultura care devin niste simple fete pe niste foi de plastic cu o valoare data?

La ce mai visam azi? Poti sa inchizi ochii si sa iti permiti luxul de a iesi din cotidianul asta de tip "anaconda" care iti striveste si bruma de suflet pe care o mai ai? A devenit un lux simplu vis de a sta pe veranda unei case vechi, de a asculta o muzica veche, a savura o cafea si a te uita in gol, spre minunatiile naturii? Iluzii, ar zice unii."Hai domnisoara, trezirea din naivitatea specifica varstei!". Ba pardon, intr-o lume in care sunt constransa de bani, prejudecati, reguli stupide ale societatii, prefer sa imi inchid inima si sufletul si sa visez.

Azi, oamenii nu mai au puterea sa viseze. Asta se intampla pentru ca nu stiu cum sa viseze, iar micile placeri ale vietii par niste prostioare pentru adolsecenti. Nu, acum esential este sa faci bani, sa ai masini, case si banul gros in buzunare, chiar daca procesul de obtinere a acestor hartiute te exploateaza atat fizic cat si psihic. Nu e nimic, doar avem bani sa ne facem toate placerile. As fi ipocrita sa spun ca nu este nevoie de bani,deseori am fost in imposibilitatea de a face anumite lucruri tocmai din lipsa de bani. Insa ma sperie gandul ca m-as putea rezuma numai la atat, fara sa descopar cine sunt eu cu adevarat.

Imi pare ca tot ceea ce este uman devine robotizat de societate. Parca uneori, suntem atat de avizi dupa supeficialitate, plastic, fake, usor, deloc profund, material. Ne lipeste acel simt al profunzimii, al umanului, al poeticului. Nu mai avem nimic poetic in noi, totul trebuie sa fie pragmatic, simplu, programat, conventional, acceptat, superficial. Sa nu ne chinuim prea mult.

Poate trebuia sa ma nasc in alte timpuri, cu alte reguli ale societatii, cu alt vis, cu alt suflet. Poate ca lumea in care traim este atat de complexa, incat pentru un omulet ce incepe sa isi faca singur drumul, este de neinteles. Dar daca nu mai stim la ce sa visam, ce ne dorim, ce tel avem, cum stim pe ce drum sa apucam si spre ce sa ne indreptam?

Voi la ce mai visati azi?