Exista un facut al vietii, ca atunci cand simti ca aproape totul iti merge bine in viata sa apara evenimente neprevazute care sa iti schimbe ordinea linistita a vietii tale. Nu gasesti un vinovat, ci iti spui ca uneori viata iti rezerva si surprize neplacute. Iar cand te lupti cu perceptii si mentalitati diferite, lupti in zadar.
Incerc sa inteleg ca fiecare dintre noi are un sistem de receptare e mesajelor si evenimentelor complet diferit de cel al tau, si ca, in cel mai rau caz, poti doar sa ii expui situatia din punctul tau de vedere pentru a incerca sa il faci sa inteleaga ce vrei tu sa inteleaga, dar de cele mai multe ori nu reusesti. Si individul cu care incerci sa pastrezi conversatia este radical si nu vrea sa primeasca nici un fel de mesaj din partea ta. Actiunile oamenilor sunt uneori de neinteles, ceea ce in mintea lor are un sens perfect valabil, pentru cei din jur poate parea o decizie complet irationala.
Ma izbesc zilnic de acest tip de intamplari, in care apare un zid intre emitator si receptor, in care apar personaje care nu existau in ecuatie dar care emit tot felul de judecati, fara sa cunoasca. Mi-e dificil sa ma lupt cu ziduri, mi-e greu sa le sparg si sa le reconstruiesc asa cum as dori. Ma simt neputincioasa in fata unor intamplari ale vietii, care mi se produc involuntar si pe care nu as vrea sa le intampin. Unii ar spune ca asta este partea neagra a vietii, surprizele neplacute, intamplarile neasteptate. E drept ca nu as vrea o viata planificata si programata la minut, insa mi-as dori ca uneori anumiti oameni care ar putea sa imi faca viata mai usoara, sa nu mi-o ingreuneze. Si ce e mai "nostim". e ca exact cei apropiati iti pun bete in roate, si nu strainii. Si atunci, iti ramane un gust amar si o dezamagire.
Cand abia iti iei viata in piept si incerci sa le aflii pe pielea ta, sa te pui pe picioarele tale, atunci apar problemele. Si de multe ori, ti-e dor de zilele in care nu aveai nici un fel de griji, in care simplitatea din viata ta era farmecul ei. Dar esti constient ca un om matur infrunta situatia si gaseste solutii. Dar cum pot eu sa sparg zidul dintre mentalitati si perceptii? Cu ce arma? Poate ca cunosc armele si modalitatile, insa imi lipseste puterea si de ce nu, poate chiar curajul.
Ma limitez la a spune "ce viata de rahat", dar stiu ca in sufletul meu as vrea sa am mai multa putere de actiune, sa nu mai simt ca ma frang la orice pas.
Uneori, soarele apare pe strada ta, dar exact atunci cand tu nu esti acolo. Cand hoinaresti pe alte strazi, sperand sa apara soarele, care apare, dar tu nu esti unde trebuie ca sa il vezi. Si din pacate, sunt prea multe strazi intunecate, ca sa mai speri ca va si strada ta cu soare pe undeva.
Ajungi intr-un punct, la o limita, in care vrei pur si simplu sa iti bati picioarele, te apuca un sictir crunt si incepi sa vezi oamenii cu alti ochi. Aici e partea trista, daca ai putea gandi uneori mai mult emotional decat rational, poate ne-ar fi mai bine. Nu zic ca este bine mereu asa, dar nu poti gandi totul la modul e bine/ e rau. Trebuie sa te si izbeasca anumite lucruri din viata, tocmai ca sa inveti sa evaluezi Binele si Raul. Partea proasta in viata e ca vei ajunge in final sa gandesti super pragmatic.
Mi s-a spus destul de des ca imi doresc sa cresc prea repede, ca vreau lucrurile cat mai repede, daca se poate ieri. Uneori, si eu ma gandeam ca gresesc gandind asa. Dar acum, cine ma ia in serios?Acum inca mi se impun anumite lucruri, inca nu sunt destul de "coapta" la minte, cum ar spune unii si faptul ca mi spune cum sa gandesc sau sa zicem sa sunt indrumata, ma ingrozeste, ma sperie si ma dezamageste. Nu pot sta intr-o carapace, doar de teama ca ma voi intalni cu experiente neplacute care ma vor afecta. Poate ca asa va fi si pe moment le voi resimti puternic, insa cu putere si ratiune, voi merge mai departe, este in firescul vietii. M-am saturat sa mi se spuna ce sa fac, cum sa fac, ce e bine si ce e rau, tocmai cand eu sustin anumite lucruri cu argumente, m-am saturat sa mi se prezinta scenarii fanteziste din partea anumitor oameni care nu cunosc situatiile despre care isi dau cu parerea, m-am saturat de afirmatii aruncate in doi peri, doar pentru ca fiecare are dreptul la exprimare libera. Ok, nu zic ca nu e asa, dar uneori e mai bine sa taci decat sa deschizi gura si sa faci un rau. Tacerea e mai pretioasa decat cuvintele pe care ai tu impresia ca le spui cu un scop benefic. Sunt satula de acest cliseu"eu imi doresc sa iti fie tie bine". Fiinta umana este prea egoista, ca sa faca un lucru benefic 100% altora. Nu spun ca nu facem si lucuri bune pentru cei din jur, dar in final, ceva, ceva se intoarce si la noi.
Sunt revoltata de unele intamplari, de anumite lucuri pe care le aud in jurul meu. Si m-am saturat sa stau cu mainile in san si sa plec capul. Asta o faceam mai demult, cand nu eram atat de sigura pe mine, dar acum am capatat o oarecare siguranta care ma poate face sa iau anumite decizii de care sa nu imi para rau. Si nu mai fac ce vor altii. Nu vreau sa ajung un robotel, o marioneta a celor din jurul meu. Sunt constienta ca viata mi-a rezervat mult mai mult de atat, si ca acum sunt la inceput, si tocmai de aia, pentru ca sunt la inceput, vreau sa schimb felul in care ar putea evolua ea.
Da, am un gust amar si sunt dezamagita. Probabil ca e in firescul lucrurilor sa fiu asa, dar nu pot sa raman o stana de piatra si sa nu fac nimic, pentru ca pana la urma e vorba de viata mea. Imi pare rau pentru oamenii care nu au viziune mai larga asupra vietii, care raman inchisi in mentalitatea lor simpla si care nu reusesc sa vada si dincolo de conceptiile lor. E chiar trist...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu