Pasul tau timid apasa inima cerului instelat. Norii varsa lacrimi peste zambetul meu de cristal. Sperantele si visele se agata cu disperare de un colt al inimii mele. Nu ma mai lasa sa plec, ma implora sa le iau cu mine, oriunde as fugi in lume. Drumul meu nu are final, nici capat, nici sens. E un drum infinit, cu multiple cai, ce ma duc fie spre pierzanie, fie spre reusita.
Mi-am inchis in cutia amintirilor si a imaginatiei, tot ce era mai bun in mine, tot ce stalucea in mine, candva. Azi sunt neagra, asa cum am fost mai tot timpul. Azi ma imbrac in negru, ca sa acopar negreala sufletului meu, ca sa ii dau lumina. Tresar cu gratie in fata ta, ma plec timid in fata iubirii, a prieteniei, a fericirii. Dar tot pe drum ma aflu. Las o lacrima in urma si un zambet cald, o speranta aprinsa ca o flacara ce arde neincetat. Azi visez, azi iubesc, azi traiesc. Maine fug pe un drum necunoscut, un drum ce imi intinde capcane. Ieri am visat, am trait, am zburat, acolo unde inima mea isi gaseste pacea, acolo unde am fost fericita.
Mi-am deschis bratele si m-am lasat cuprinsa de beatitudinea sentimentelor, m-am lasat prada euforiei, desi eram slaba, mica si vulnerabila. Am inghetat, privindu-ma inlauntrul meu, m-am aprins privindu-te. Am tacut. Am spus prea multe, nespunand nimic. Am crezut si mi-am pierdut credinta intr-o clipita. Mi-am intors spatele mie, m-am abandonat fara sa imi dau seama ca imi sunt singurul bine.
M-am regasit, pierduta in atatea vise, in atatea iluzii. Suflet pierdut si temator ce sunt! Pornesc la drum, tematoare, cu speranta, cu patima, cu iubire, cu incredere si cu zambetul, pe care nimeni nu va reusi sa mi-l fure.
De-as alege drumul pierzaniei, l-as urma cu zambetul pe buze!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu