Delir

De te-ai duce de unde ai venit, ce bine ar fi.
De m-ai lăsa să îmi fac singură funerariile
Nimic nu m-ar mai răni.
Singurătatea ta este salvarea mea.
Degeaba suntem unul lângă altul
Dacă suntem singuri în doi-
Şi apoi, lacrima asta binecuvântează.
Nu te întrista, nu te panica, nopţile mereu au fost ale mele.

Cuvintele dispar de pe foaie, notele dispar de pe portativ.
Aşa cum clipele şi bătăile inimii dispar în ceaţa morţii.
Ultimul sunet, ultimul cuvânt, ultima bătaie.
Întunericul mucegăieşte pe pereţii nopţii sălbatice.
Iar inima mea aleargă după conştiinţa mea.
Nu te întrista, nu am să mor înainte de moartea mea.
Am să o las pe ea să vină.
Am să merg cu paşi lenţi şi tăcuţi spre final...

Dar aruncă-mi un zâmbet în sictir
Să simt iluzia de a fi fericit şi euforic.
Iar cu rana am să merg până ce cicatricea o va înmormânta.
Am spus adio de prea puţine ori, şi atunci când trebuia, nu.
Regretele suspină singure pe aleea teilor, eu plâng în braţele lor...
Tabloul arată ca o dramă, depinde din ce unghi priveşti.
Totul a luat foc în jur, în flăcări s-a înecat.
Blestematele de ploi au sărutat timid flăcările.

Nu te vreau, norocule sau destinule.
Nu te vreau, viaţă scumpă care eşti!
Melancolia spintecă nebunia, o lasă în sânge şi singură
Vanitatea mea fuge înaintea tuturor,apoi îmi găsesc scuză:
Sunt doar un om!! Da, sunt o particulă nesemnificativă....
De-ar dispărea lumea cu totul, sufletul meu ar muri împăcat.
Explozia sentimentelor ar dărâma şi pereţii cei mai înalţi.

Nu mai vreau epilog, nu mai vreau poezie sau lirism, nu mai vreau nimic.
Oceanul mort ce poartă nume de suflet, se va revărsa peste flăcările minţii mele, va ucide şi îneca tot. Două gânduri rămân suspendate de fumul înecăcios din aer: dacă sufletul meu moare puţin în fiecare zi, sunt nemuritoare...sau am murit de mult? Dacă inima mea a încetat să mai bată, am murit sau am născut? Fumul se lasă peste roua ochilor mei...Inima îşi închide genele, conştiinţa şi-a închis porţile. Viaţa mi-a şoptit adio la ureche, după ce a închis sângele în vene.


Nu am gânduri, ci stânci, nu am sentimente ci nori, nu am viaţă, ci un ocean amar.
Din toate astea, s-a născut furtuna din mine, din toate astea a murit omul....