Am fost mereu încolţită de cuvinte, pusă la perete de ele. De fiecare dată când am încercat să fiu fericită, ele au venit precum ielele să distrugă şi să mă urmărească. Nu m-au lăsat o clipă, au fost mereu în spatele meu, mi-au suflat în ceafă, mi-au pus piedică, mi-au zâmbit amar. Le-am zâmbit şi eu, şi mai amar, cu lacrimi în ochi. Oricât am încercat să nu le las să ajungă la sufletul meu, ele m-au cotropit până mi-au zdrobit inima. Mereu am fugit de ele, m-am temut de ele atât de tare. Şi ele ştiu asta...
Oriunde m-aş ascunde, mă găsesc. Mă prind de picioare şi mă trag spre ele, indiferent de voinţa mea. Mă lipesc de perete şi îmi dau palme peste faţă, să simt durerea, să curgă sânge, să învăţ să le simt, să le iubesc. Le privesc în ochi şi încep să plâng, simţindu-mă neputinicioasă. Ele se opresc, se uită la mine cu milă şi îmi şterg lacrimile de pe obrajii sângerii. Mi-e ruşină că sunt slabă, ca nu le pot face faţă, că şi eu mă folosesc de ele, cum se folosesc şi ele de mine. Uneori, mă lasă aşa, să zac într-o letargie continuă, şi când îşi aduc aminte, mă lasă să plec.
Şi acum le aud râsul diabolic în mintea mea. Mi-au luat speranţele şi le-au dat de pământ, sfărâmându-le în milioane de cioburi cristaline pe podeaua sufletului meu. Ele s-au impregnat în suflet până acesta a început să sângereze. Şi nu s-a mai oprit...Am rămas cu milioane de bucăţi de speranţă...
Pe o stradă lăuntrică din minte mea, am avut ultima întâlnire cu cuvintele. Au fost paşnice, am vorbit cu ele. Le-am întrebat ce vor de la mine, de ce mă urmăresc...Au râs de mine, şi mi-au zis: "Noi fugim de tine, noi ne apărăm, vrei prea mult de la noi, noi nu îţi putem oferi tot, nu totul se află în cuvinte, nu aici stă fericirea....". Atunci am înţeles că se purtau aşa pentru că mă vedeau inamicul lor. Am tăcut, am închis ochii şi am stat aşa vreo două minute. Mi-am inchis simţurile şi am deschis sufletul, atunci milioanele de bucăţi s-au unit şi au dat naştere la o nouă speranţă.
Am fugit de pe alee, am ajuns acasă, am adormit speranţa pentru a nu obosi, şi mi-am făcut bagajele. Mâine plec să văd cerul, să caut cu inima, să simt tot ceea ce cuvintele nu reuşeau să îmi dea.Plec într-o călătorie fără final...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu