Am avut întotdeauna încredere în Timp şi Speranţă. Am spus mereu că speranţa te ajută să mergi mai departe, iar timpul îţi arată că toate se rezolvă si că meriţi să trăieşti fără să ştii ce te aşteaptă la primul pas. Acum, nu le văd decât ca pe nişte duşmani, care nu fac altceva decât să îmi alimenteze viaţa cu minciuni şi idealuri care nu există.
A fost o vreme când eram cea mai bună prietenă cu Timpul şi Speranţă, acum simt că nu fac altceva decât să mp rănească şi să îmi facă rău. Am încercat să trăiesc fără ei, însă în scurt timp, mi-am dat seama că datorită unuia trăiesc şi celălalt a pus stăpânire pe viaţa mea, când eu nu eram atentă. Sunt datoare Timpului pentru viaţa mea, pentru cât va dura el, pentru cum va fi ea, iar Speranţa este inima tuturor viselor mele.
Mereu am sperat ca timpul să îmi arate calea cea bună a vieţii mele, dar cu cât am aşteptat mai mult cu atât mi-am dat seama că viaţa nu făcea nimic decât să treacă pe lângă mine, aşteptând sî o opresc eu în loc. Să o trăiesc aşa cum îmi doresc, aşa cum am vrut dintotdeauna. Locul unde eşi nu este neapărat şi locul unde eşi fericit. De cele mai multe ori, ne minţim şi "naştem" fericiri false, care mai devreme sau mai târziu se vor întoarce împotriva noastră.
Fuga ar fi singura care mi-ar domoli sufletul tuluburat, acum. Fuga de ceea ce simt, de ce mă înconjoară, dar am descoperit că pentru a fi laş, pentru a fugi, îţi trebuie mai mult curaj decât crezi. Caut mereu lăcaşul sufletului meu, alerg cu speranţa după mine, crezând că ea îmi va arăza drumul vieţii mele. Păcat că drumul meu este alcătuit numai din suişuri şi coborâşuri, devine din ce in ce mai greu vizibil, chiar şi pentru ochii sufletului meu. Tot ce îmi doresc este să îl găsesc şi să nu trăiesc altă viaţă, să nu apuc drumul altei vieţi....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu