vineri, 4 aprilie 2008

Soul Killer





Suflet zidit pe peretele singurătăţii, o lacrimă aruncată peste el, învelit de aroma tristeţii. Mi-am zidit singură sufletul într-un perete, ce uşor, uşor l-am clădit din lacrimi, dezamăgiri, tristeţi, iubiri şi amintiri.

Am fost nemiloasă cu mine însămi, m-am distrus întâi pe mine ca să pot învăţa să îi distrug pe ceilalţi. Mi-am ascuns bine adevărata faţă chiar de mine însămi. Mi-a fost prea frică să mă cunosc, mi-era teamă de ce demon am să întâlnesc. Îl simţeam, dar nu vroiam decât să fug de el, să nu ştiu.

Am avut întâlniri cu mine destul de dese. De fiecare dată m-am îngrozit şi am îngheţat instantaneu. Cred că nu mai am teamă de cei din jurul meu, ci doar de mine, de ceea ce sunt, de ce le-aş putea face celor din jur.

Mi-am zdrobit sufletul singură, nu m-am folosit de nimeni pentru a mă răni. Nu mi s-a părut corect aşa. De ce să le pun pe umeri această povară? În final, şi ei îşi vor zdrobi sufletele la fel: singuri... Crima cea mai mare este să îţi ucizi propriul suflet, iar eu tocmai am comis-o. Nu mai sunt decât un simplu trup gol pe dinăuntru, fără sens sau direcţie. Am scăpat şi de povara durerii. De acum, nimic nu mă mai poate ucide.

Totul se începe cu tine însuţi, cu radiografia propriului tău suflet. Apoi, totul este mai uşor de luat. O dată ce ţi-ai cunoscut sufletul cu adevărat, poţi fura orice de la alt suflet.

Sufletele se oferă cel mai uşor, dar la fel de uşor şi mor...

Niciun comentariu: