Obiceiuri de toamnă

Toamna este urât afară, este un anotimp care mie îmi displace total. Nu simţi energia din jurul tău, nu vezi zâmbetele oamenilor, este mohorâtă vremea, iar soarele nu îşi mai face simţită prezenţa. Frigul şi ploaia te fac să râmâi fidel fotoliului tău comfortabil, preferând să râmâi în casă.

Acum ai cel mai bun prijej de a asculta muzica pe care încă nu ai avut timp să o asculţi, să citeşti cărţile pe care ţi le doreai de mult să le răsfoieşti, să arunci o privire prin dulap şi să pui ordine în acel haos. Toamna e un anotimp de tranziţie, dinspre cald către frig, dinspre distracţie către amorţeală. Seara, cafenelele sunt pline cu zâmbete, în căutarea unei ciocolate calde şi puţină căldură. Sunt la fel de pline ca vara, dar acum starea este cu totul alta, vara simţi vacanta, dorinţa de distracţie şi relaxare, acum observi acea atmosferă liniştită, în care fiecare caută un loc să se încălzească.

Păcat că nici măcar toamna nu mai este cum era odată....Nu mai apuci să vezi aleile umplute cu frunze multicolore, sub soarele capricios, nu mai simţi uşor, uşor cum puterea razelor lui scade. Acum, toamna devine mohorâtă încă de la început, cerul se închide şi devine gri, soarele e plecat mai tot timpul, iar ploaia şi vântul îşi fac de cap după cum vor ele.

Pentru a putea preveni o stare de apatie, vă recomand fie o carte bună, fie o ciocolată caldă alături de o persoană dragă, într-un loc primitor.

Suflet alterat.Part 1

Eşec. Ăsta fusese cuvântul care îi guvernase viaţa în ultimul an. Pentru ea, toate sensurile cuvântului ăstuiase transformau în toate deciziile pe care le lua şi toate lucrurile pe care le făcea. Nu mai deosebea binele de rau, reuşita de eşes şi nici bucuria nu o mai găsea. Dimineţile ei erau toate la fel, parcă trase la indigo, un indigo marcat de tristeţe şi lipsit de zâmbet. Zilele se transformau în nopţi interminabile, iar dimineţile erau simple momente de luptă şi de agonie în sufletul ei.

Plângea, plângea ca un copil mic, neştiind de unde izvorăşte această tristeţe. În inima ei, nimic nu mai părea a fi pur, totul se transforma şi se altera. Nu privea soarele, nu privea cerul, nici măcar pe ea în oglindă nu se mai privea. Totuşi, din când în când, ca o senzaţie de deja-vu, îi apăreau în minte momente cu ea zâmbind şi bucurându-se. Păreau a fi clipe din viaţa altcuiva, trăite într-o altă viaţă. Culorile se pierdeau toate în nuanţe de gri închis. Muzica era surdă, toate sunetele sunau la fel şi nu mai transmiţeau nimic. Cuvintele fugeau de ea speriate, ca şi când ar fi vrut să le ucidă fără milă. Poate că asta o durea cel mai mult,lua o foaie de hârtie, iar pixul rămânea înţepenit în mână de parcă ar fi paralizat de frică. La fel paraliza şi inima ei, nu ştia de ce nu mai putea scrie. Ore-n şir, zile la rând, lua foaia şi o privea...Aceeaşi foaie rămânea goală, neatinsă nici măcar cu un cuvânt.

Şi ea, şi foaia se priveau triste. Coala ar fi vrut să îi spună ceva, dar în acel moment gura i-a fost atinsă de o lacrimă. Fata se ridică de la masă, trase jaluzelele şi privea pe geam. Un soare tomnatic umplea acum camera. Parcă ar fi înviat toate obiectele din cameră. Dar ea nu vedea decât nori cenuşi, aşa cum îi era acoperit sufletul. Trase jaluzelele la loc, oftă, privi puţin în cameră, de parcă s-ar fi mişcat toată cu ea şi se duse spre pat. S-a întins şi a stat aşa,cu ochii închişi până a apus soarele.

Foaia de hârtie stătea cuminte pe birou, aştepând răbdătoare cuvintele să o îmbrăţişeze. Era la fel de tristă ca fata, dar ea încă mai spera...Fata adormise cu lacrimi în ochi, neputincioasă,la fel cum se trezise. Totul în jurul ei era mut, doar bătăile inimii se auzeau în ecoul surd al nopţii...

And again, summer it's over!

Încă o zi şi adio vară. Iar ultimele două zile de vară par a fi mai degrabă,zile de toamnă. Dar într-un fel definesc foarte bine starea de amorţeală care te cuprinde când ştii că încă o vară a ajuns la final. Nici cei care nu prea iubesc vara nu pot să nu admită faptul că acest anotimp te schimbă, în perioada asta te comporţi altfel, esti mai dezinhibat, mai vesel şi mult mai optimist.

Cred că mulţi se gândesc la un bilanţ, ce am făcut vara asta?În cazul meu, cred că cel mai important este faptul că am reuşit să termin facultatea şi să îmi iau licenţa. Apoi, am ajuns în Sighişoara, cu o ocazie specială, oraşul în care îmi doream cel mai mult să ajung, din România. A meritat, nu mi-a înşelat aşteptările. Apoi, am tot făcut scurte plimbări în afara Bucureştiului. Iar la final, un concediu de 10 zile la mare, aici, pe litoralul românesc, deocamdată. Nu pot să mă plâng, am umblat puţin vara asta, m-am simţit extraodinar de bine oriunde am fost.

La capitolul ce am pierdut sau nu am reuşit să obţin vara asta, este vorba de o slujbă. Din păcate, vara asta a fost destul de moartă în ceea ce priveşte angajările şi încă mai caut un loc de muncă. Sper ca toamna asta să fie mai bogată din acest punct de vedere, căci vara a fost extrem de săracă. Bineînţeles, rămâne să caut în continuare şi să sper la mai bine.

Uitându-mă acum pe geam, ai zice că vara e doar o amintire, pare mai mult o zi urâtă şi mohorâtă de octombrie. De ce trebuie să se termine vara?

Cum scrii când n-ai inspiraţie

Scrisul este un talent pe care fie îl ai, fie nu. Dar ca orice talent, nu e uşor şi nici nu e de ajuns doar să ştii să scrii.Trebuie întreţinut, cizelat şi acordat ore în şir pentru a putea face un lucru decent. Iată deci, problema: timpul. Când n-ai timp să scrii, intri într-o rutină simandicoasă din care îţi este extrem de greu să găseşti starea pentru a scrie. Cel puţin, în cazul meu aşa este. Am nevoie de o stare pentru a scrie, iar dacă nu intru în această stare, nu fac decât să iau de la capăt o frază banală, ca mai apoi să îmi pierd răbdarea. Ce-i drept, scrisul este şi un test al răbdării. Nu iese din prima nimic, trebuie multă concentrare şi atenţie.

Pentru a putea scrie, trebuie să citeşti, în special dacă vrei să îţi formezi un stil anume, trebuie să citeşti o cantitate impresionantă de cărţi, articole, reviste pentru a putea identifica modul de abordare. Dar cred că cel mai important atunci când scrii, este faptul că trebuie să transmiţi o stare. Dacă nu eşti în stare să transmiţi nimic, niciodată prin scrisul tău, înseamnă că nici tu la rândul tău, nu ai intrat într-o stare anume când ai pus pixul pe foaie.

Ce faci când n-ai inspiraţie?E clar că fără acest element nu prea poţi să duci ceva bun la sfârşit. Când n-ai inspiraţie şi nu poti să scrii, nu te chinui, va veni de la sine la un moment dat. Mai bine citeşte ceva frumos, care să îţi ofere oaza de inspiraţie necesară şi care să te relaxeze.

Azi sunt absolventă.

Mi-e foarte greu să transpun în cuvinte ceea ce simt. Nici nu ştiu dacă ar putea cuvintele să traducă ceea ce simt în acest moment. Ştiu doar că nu sunt singura şi nu am fost singura care a simţit asta. Dacă mă uit pe geam, văd un fulger care luminează cerul amar, sperând să găsesc acest fulger şi în inima mea.

A trecut ceva timp de când nu am mai scris, poate că se vede, poate că se mai simte. Lipseşte ceva, parcă lipseşte ceva din mine.Îmi pun capul între palme şi ascult Massive Attack, este singurul mod de a încerca să înţeleg ce se întâmplă cu mine. Nu este nimic trist, nu este nimic ciudat, este doar un oftat care vine ca un reflex la încheierea unei etape în viaţă. Îmi este greu să îmi exprim emoţiile în această seara, mă chinui să nu se vadă.

Am încheiat o nouă poveste. Am terminat facultatea. Cuvintele nu mai au loc. A fost frumos şi ciudat în acelaşi timp, de aceea nici nu ştiu dacă mă bucur sau sunt tristă. Îmi beau ness-ul şi ascult Massive Attack, meditând la următorul pas în viaţă. Mâine voi fi mai liniştită, azi sunt boemă şi visătoare. Azi sunt absolventă.

Lately.Late.Lazy

Ăsta este unul din momentele de stres maxim, în care ai mii de proiecte, o "mică lucrare de licenţă" şi toate să fie gata cam...ieri. Well, în mod normal conştiinţa mea ar trebui să mă îndemne să dau fuguţa şi să mă apuc de ele, că să ajung la deadline cu ele. Dar iată-mă aici, unde nu am mai fost de ceva timp. Locul unde-mi odihneam gândurile.

De când nu am mai scris, gânduri multe s-au adunat. Unele din ele s-au transformat, altele au plecat, pe unele le-am uitat. Multe alte lucruri s-au întâmplat, am descoperit că oameni de care eram sau credeam că eram apropiată pot dispărea într-o singură clipă din peisaj şi nici să nu mă doară aşa de rău, iar alţii cu care nu credeam că există mai multă apropiere, să încep frumoase prietenii. Dar un lucru sigur am învăţat: când legi o prietenie, trebuie să ai măcar un lucru în comun cu respectiva persoană, de altfel, ca-n orice tip de relaţie.

Aş vrea să dorm mai mult şi să nu fiu obosită. Aş vrea să citesc ce vreau eu, când vreau eu, nu cursuri extrem de plictisitoare şi prost alcătuite despre cum să faci un proiect. Aş vrea să ascult muzică tot timpul, iar acum că vine căldurica, deşi se cam lasă aşteptată, vreau terase şi bere rece, împreună cu prietenii, seara pe Lipscani. Starea de spirit este dicatată de un sentiment de puternic de lene.

Până atunci, tot număr...2 luni şi mai închei un capitol important din viaţa mea. Sunt în întârziere, recunosc, dar mi-era dor să mai scriu puţin. După ce voi scăpa de aceste 2 luni, voi reveni cu articole mult mai interesante, dar lipsa de timp mă forţează să mai amân puţin ideile pe care le am.

A trecut atata timp...

A trecut atat de mult timp de cand nu am mai scris pe acest blog incat mi s-a facut un dor nebun de el.Aici era coltisorul meu,locul meu unde imi linisteam gandurile, unde mi-era usor sa le astern pe o foaie imaginara transformata apoi, in puncte pixelate.

In noaptea asta, am simtit nevoia sa il readuc la viata. A stat aproape un an de zile tacut, in umbra, asteptandu-ma zi de zi sa ii sterg praful de pe el. Si chiar daca imi sughita cuvintele iar degetele imi tremura de emotie pentru ca nu mai stiu daca mai pot scrie asa cum o faceam odata, dorul de a scrie m-a data gata. Si iata ca m-am intors, pentru ca aici este locul unde lirismul din mine se poate exprima. Un loc al meu care este rupt complet de tot ceea ce fac in restul timpului. Un loc unde mai pot visa, pot fi poetica si pot lasa frau liber imaginatiei.

Am dus dorul acestui blog, iar acum il voi reactiva, pentru a ma reactiva, de fapt, pe mina insami.